Pe drumul de la Petrosani si pânã la Deva, Tomus îsi aminteste cã lângã el, în masinã, se mai afla un tânãr. S-a gândit sã evadeze si i-a fãcut semn sã sarã pe militieni. „Pe drum erau ciobani cu oi si ne-am oprit de mai multe ori. Dumnezeu a dat atâtea oi pe drum ca sã-i pot strânge pe ãia de gât si sã evadez.
I-am fãcut semn cã o sã-i pocnim pe militieni si fugim. Lui i-a fost fricã si n-am apucat sã facem nimic. Militienii au intuit si si-au scos piedica de la arme”. La Deva, Tiberiu Tomus a fost anchetat si maltratat în beciul securitãtii timp de patru luni. În celulã i-a fost infiltrat un turnãtor pe care l-a descoperit dupã întrebãrile din anchetã puse de securisti. „La o anchetã apare un pistol pe masa lui Baleia, asa-l chema pe anchetator. Ãla dacã-ti dãdea o palmã te omora, asa putere avea. Cunosti pistolul acesta îmi zice? Era pistolul meu, dar nu stiu cum lor gãsit cã eu l-am ascuns bine. Nu aveau probe pentru cã nu era amprenta pe el. Zic nu stiu, al meu nu-i. Atunci sare Baleia, pune mâna pe pistol si vrea sã mã loveascã în cap. M-am ferit si mi-a dat în gurã cu el, mi-a spart patru dinti. Am lesinat de durere. M-au dus în cearceaf înapoi în celulã. La orice anchetã te ducea în cearceaf înapoi”, povestea Tomus.
A cãzut Gherla pe ei
Detinutul politic a fost condamnat pentru „uneltire contra orânduirii sociale” si trimis la Gherla pentru a-si executa pedeapsa de 20 de ani. A stat în penitenciar un an de zile si dormea împreunã cu alti doi
detinuti în pat. Închisoarea putea primi 5000 de detinuti si ei erau peste 40 de mii. În ‘59 fundatia penitenciarului a început sã se lase si de la Bucuresti s-a decis ca detinutii sã fie dusi la muncã. În Gherla a primit o sentintã în plus dupã ce un ofiter de securitate a aflat cã Tomus a practicat lupte libere. „În Gherla m-au dus la anchetã iarãsi. Într-un birou aranjat ca pentru un rege era un ofiter. M-a pus sã stau jos într-un fotoliu. Eu sunt un detinut care-si face pedeapsa, nu pot sã stau jos si dumneavoastrã în picioare îi zic eu. Scoate o sticlã de lichior de cirese si îmi pune mie un pãhãrel plin si lui doar un dest. Sã beau, îmi zice. În cele din urmã am bãut si m-am tras spre fotoliu si când m-am pus în el, te afundai de nu mai puteai misca. M-a întrebat: <ce-ai fãcut mã?> Eu îi spun cã scrie în dosar. <Nu mã, nu ce scrie în dosar. Ce-ai fãcut când erai liber?> Am fãcut schi, tir cu arma, lupte libere i-am rãspuns eu printre altele. Cine se punea în fotoliul ãla nu mai putea face nimic si era omorât în bãtaie. Pentru cã nu m-a prins, a scris pe o foaie cu tocul: <În fiecare duminicã sã fie bãtut. Este ordin si cine nu-l executã rãspunde cu capul> Asa a rãmas, în fiecare duminicã eram bãtut cu bâta, cu bastoanele cu miez de aluminiu pânã cãdeam lat”, mai spunea fostul detinut politic.
Tortura-amuzamentul temnicerilor
Scos la muncã silnicã a fãcut diguri la Dunãre, drumuri si a muncit în constructii, iar apoi a fost trimis la lagãrul de muncã din Balta Brãilei, la stuf unde si-a executat cea mai mare parte a pedepsei. A avut planuri de evadare dar stia cã si dacã trece de liniile de gardieni, oriunde în tarã erau comunisti si tot va ajunge dupã gratii. A îndurat bãtãile gardienilor în urma cãrora a rãmas cu o infirmitate la piciorul stâng, dar si cu boli din cauza detentiei si a muncii extenuante. Îsi aminteste cum militarii care erau gardienii lor, împuscau detinutii pentru a primi permisie si, uneori, pentru a se amuza. „Puneau o batistã pe fãsia care separa perimetrul detinutilor de cel nepãzit unde erai în libertate. Era o linie în nisip si aruncau batista a câtiva centimetri dupã linie. Apoi puneau un detinut proaspãt sã o ridice. <Adu’ mã si mie batista cã-mi cãzu acolo> ziceau militarii. Dacã erai nou si nu stiai te duceai sã i-o duci si te împuscau pe loc. Ziceau cã a vrut sã evadeze, primeau trei sãptãmâni permisie si când se întorceau aveau încã o tresã pe umãr”, spune bãtrânul.
Amenintat încã 20 de ani dupã gratiere
În anul 1964 dupã sase ani, o lunã si 25 de zile de detentie în lagãrele si temnitele comuniste, Tiberiu Tomus a fost gratiat. Avea sã fie urmãrit încã 20 de ani de securitate, casa în care locuia la Petrosani era inspectatã periodic, iar securistii îi infiltrau „prieteni” care sã-l descoasã. Vroiau cu orice chip sã-l arunce în puscãrie pentru cã era un pericol imens pentru securistii de la Petrosani. „Am fost urmãrit era si casa supravegheatã. Vroiau sã vadã pe unde as putea sã fug. Am fost urmãrit 20 de ani dupã ce m-am
eliberat. Îl stiam pe ãla de mã supraveghea. Se bãga în vorbã cu mine si-mi zicea: uite mã al dracu cât e de rãu> numai sã zic ceva. Eu îl ocoleam pentru cã stiam ce urmãreste”.
În prezent, Tiberiu Tomus este secretarul Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Valea Jiului. Primeste o indemnizatie de 200 de lei pentru fiecare an de închisoare ispãsit în temnitele comuniste si cam atât. Se judecã cu statul pentru daune morale si materiale dupã ce comunistii i-au confiscat tot ce avea. Dacã istoria s-ar repeta spune fãrã sã stea pe gânduri cã ar face la fel cum a încercat în 1958. „Sunt mândru si fericit cã am fãcut puscãrie pentru cã am încercat sã-i alung pe comunisti si nu pentru cã as fi înfãptuit vreo crimã sau hotie”, a declarat Tiberiu Tomus, unul dintre luptãtorii anticomunisti din Valea Jiului. Bãrbatul este acum tintuit în casã dupã cea suferit un accident anul trecut. Vârsta si suferinta din temnitã si-au spus cuvântul. Este însã demn
si nu a cerut nimic de la nimeni. Chiar dacã are probleme de sãnãtate încã îsi mai face cu pasiune munca. Aceea de a-i tine uniti, alãturi de presedintele AFDPR Valea Jiului, Pavel Cordea, pe putinii luptãtori anticomunisti care mai sunt în viatã în Vale.
Maximilian Gânju
