Începând cu luna octombrie si pânã la data de 31 decembrie 2017, agentii economici pot opta pentru aplicarea plãtii defalcate a TVA. Deputatul ALDE Hunedoara, Marius Surgent spune cã în aceste luni în care va putea fi aplicatã optional noua formulã de încasare a TVA-ului, parlamentarii ALDE vor avea discutii cu reprezentantii firmelor private pentru a putea analiza efectul pe care aceastã decizie a guvernului o are asupra mediului economic din România.
Trebuie pusã în balantã reducerea evaziunii fiscale si asigurarea unui mediu economic sãnãtos si competitiv.
“În perioada premergãtoare aplicãrii acestei mãsuri, vom avea consultãri cu reprezentantii mediului de afaceri astfel încât sã întelegem cât mai bine care este impactul asupra agentilor economici. Vrem, ca atunci când vom discuta aceastã lege în Parlamentul României, sã detinem toate informatiile necesare luãrii unei decizii. Suntem un partid de dreapta care sustine un mediu economic sãnãtos si competitiv fiind constienti cã numai astfel putem progresa. Pe de altã parte, trebuie sã privim cu mare atentie si la faptul cã încã suntem la coada Uniunii Europene în ceea ce priveste încasãrile din TVA la bugetul statului. Tocmai de aceea cred cã ar trebui sã existe o schimbare în modul de abordare a acestei probleme”, a declarat Marius Surgent, deputat ALDE Hunedoara.
În urma discutiilor cu reprezentantii mediului privat parlamentarii ALDE vor depune amendamentele necesare.
„Aceastã nouã metodã de colectare a TVA-ului la stat va fi aplicatã optional, de la 1 octombrie 2017, pânã la sfârsitul anului. Si acest lucru ne va da posibilitatea de a verifica dacã aceastã nouã metodã de încasare a TVA-ului, propusã de guvern, se justificã. Tocmai de aceea, spun cã o decizie în ceea ce priveste votul în parlament, fatã de aceastã lege, nu va fi luatã decât în urma unor analize foarte atente. Analizã care va fi fãcutã în urma discutiilor pe care le vom avea cu reprezentantii mediului de afaceri, pentru a putea vedea care sunt deficientele acestei legi si care este impactul ei asupra mediului de afaceri. Dacã vom constata cã este nevoie, vom veni în parlament cu amendamentele necesare“, a concluzionat deputatul ALDE.