Matematicã, limbi strãine, ori limbi moarte, algoritmi, logicã si chiar informaticã sunt domenii în care trebuie musai sã ai cunostinte temeinice. Plus sã stãpânesti bine limba românã, iar o astfel de materie poartã numele de lingvisticã.
Subiectele sunt studiate de copiii cei mai talentati, dar în timpul liber, pentru cã la scoalã nu se predã asa ceva. Iar o elevã de la Colegiul National Mihai Eminescu s-a calificat la faza nationalã a acestui concurs. Ce înseamnã pentru ea, ne explicã acum, când deja a ajuns la cel mai mare nivel.
„E o experientã, pentru cã etapa nationalã este o experientã pentru orice elev. Olimpiada de lingvisticã presupune rezolvarea unor probleme, în baza unui rationament logic, matematic si nu implicã neapãrat cunoasterea limbilor respective, ce apar în probleme”, spune Maria Suciu, elevã din clasa a XI-a, care s-a calificat la faza nationalã a acestui concurs.
De fapt, Maria încearcã sã ne explice cã, spre exemplu, primeste o expresie într-o limbã moartã, iar ca sã ajungã sã o descifreze, urmeazã operatii matematice, chiar aplicatii în informaticã si logicã, pe care le foloseste sã afle cuvintele din propozitie. Dacã obtii fraza, obtii punctajul maxim, iara sta te învatã tot felul de limbi strãine.
„Cumva, îti deschide curiozitatea spre alte limbi. Cum ar fi, spre exemplu chineza. La noi se fac cursuri de chinezã, eu am studiat si englezã si francezã, iar acasã am încercat sã învãt hindu. Am încercat, la un moment dat sã învãt si japoneza ”, mai spune Maria.
Profesoara ei spune cã o ajutã cu tot ce stie din facultate, pentru cã doar acolo se predã o astfel de materie. „Ea lucreazã foarte mult acasã. Eu încerc sã o ajut cu tot ce pot. Îi pun la dispozitie materialele pe care le mai am si eu din facultate. Noi am studiat în facultate, douã semestre, lingvisticã si, cu materialele de atunci reusim sã facem performantã. A muncit din clasele mici si acum a reusit sã ajungã acolo unde si-a dorit”, afirmã Doinita Gãldean, profesoara de Limba Românã.
Maria este, pentru liceul ei, prima calificare la olimpiadele nationale si performanta este cu atât mai notabilã cu cât a fãcut progresul urias la o materie ce nu se predã la clasã.
„Are o pasiune pentru acest domeniu, care, din pãcate, nu este în planul cadru. Este un concurs bazat pe rationament logic, matematic, dar cu texte traduse din alte limbi strãine. Este pentru noi o bucurie mare, pentru cã deja am început graficul desfãsurãrilor olimpiadelor nationale si judetene si este primul rezultat notabil pentru acest an scolar”, a precizat si Alexandru Lãutaru, directorul Colegiul National Teoretic Mihai Eminescu Petrosani.
Colegiul Mihai Eminescu din Petrosani este recunoscut la nivel national, dupã ce, numai anul trecut, au avut 13 calificãri la nivel national la olimpiadele scolare, iar anul acesta se asteaptã la si mai multi calificati.
Diana Mitrache