Toate produsele aflate la comercializare sunt comestibile si conforme normelor sanitar – veterinare, dau asigurãri cei care au ca obiect de activitate controlarea acestora. În acest timp, românii bagã la matul gros fel si fel de alimente, care îi duc (rapid) la doctor si (un pic mai încolo) la groapã.

Nimic din ce mâncãm nu este bun si asta nu de ieri sau alaltãieri ci de ani buni de zile. Mai exact, de când am devenit cobaii europei, unite. Iatã cam ce mâncãm:

CURCAN – plin de anitibiotice

4_1siteMai exact, curcanul (si în special pieptul acestuia) este un fel de carne ocupatã de reziduuri de antiobiotic, cel putin asa sustin nemtii respectiv cei care au luat contact cu curcanul românesc… Efectele consumãrii unei astfel de cãrni ar fi: alergie, soc anafilactic sau prãbusirea sistemului imunitar.

MACROU – parazitat

Macroul congelat, provenit din Insulele Feroe, a fost deja consumat, (inclusiv în pietele din Valea Jiului) cu tot cu parazitul Anistakis, cu tot. În principiu, acesta genereazã Anisakidioza, o bolaã parazitarã care se manifestã prin tulburãri gastro-intestinale sau constipatii alternate cu diaree.

LAPTE – infectat

Infectat cu salmonella si camphilo bacter. Acesta duce la toxiinfectii alimentare care au ca simptome: diaree, dureri de cap si abdomen, greatã, vomã sti febrã. Oficial, în Valea Jiului, nu a fost, încã, descoperit.

PUI – contaminat cu bacterii

Aproape 40.000 de pãsãri contaminate cu bacteria salmonella enteritidis au fost sacrificate. Mai exact, 53 de tone de carne de puiut au fost distruse dar, nimeni nu a dorit sã spunã de unde au provenit respectivele zburãtoare si nici în ce magazine au fost comercializate acestea – pânã au fost distruse.

VITÃ – alteratã

4_2siteÎn pietele din Capitalã au fost gãsite si retrase de la comercializare mai multe kile de carne din acest tip care prezentau noncorfirmãtãti de comercializare, fiind alterate.

LEGUME SI FRUCTE – contaminate

Legumele si fructele, provenite din unele tãri europene, au fost descoperite ca fiind contaminate cu pesticide. Aici ar fi vorba despre ardeii capia sau perele provenite din Turcia. Consumate, acestea conduc la toxiinfectii alimentare urmate de greturi, vãrsãturi, febrã si diaree. În cel mai fericit caz…

MEZELURI – expirate

Mezelurile se aflã si ele pe lista „alimentelor” incriminate cã ar aduce probleme de sãnãtate celor care le consumã. Astfel, (unele dintre acestea) sunt (re)compuse din resturile de alimente iesite din uz sau din cele care au data de expirare trecutã.

MICI – amestec „total”

Cine, oare, mai stie cã micii românesti au fost inventati dupã ce un comerciant de cârnati prãjiti din Bucuresti a rãmas fãrã „ambalaj exterior” si a fost nevoit sã prãjeascã, la grãtar, carnea de cârnati asa cum era? Pe atunci, micii erau compusi din carne de oaie si porc, amestecatã. Acum, prin pietele din Capitalã, au apãrut si mititeii care au în compozitie si carne de cal… Dupã cum spun nutritionistii, carnea de cabalinã este mult mai sãnãtoasã decât cea de porc, de exemplu. Prin urmare, micii care au în compozitie carne de cal ar fi mult mai sãnãtosi, comparativ cu cei compusi din carne de porc, oaie si „alte resturi”…

OUÃ – Vine Pastele

Apropiata celebrare a Sfintelor Pasti ar putea naste si o sãrbãtorire anticipatã a oulãlelor si, eventual, o descoperire a faptului cã acestea sunt neconforme prevederilor reprezentantilor agentiei sanitar – veterinare hunedorene.

HABEMUS PAPAM – (!?)

În acest timp, toate posturile românesti de televiziune glãsuiesc cã: „Habemus Papam”. Adicã „Avem Papã”. Întrebare: „cine are papã” si (mai ales) ce fel de papã?.

Mircea Nistor