ApaServ, profit de peste 3 milioane de lei. Societatea de apã din Valea Jiului a terminat anul 2015 pe plus. Managementul eficient de la societatea de apã îsi spune cuvântul.
Profitul înregistrat de societate este de peste 3 milioane de lei. Astfel, Adunarea Generalã a Actionarilor va decide în cursul acestei luni redistribuirea profitului.
“Aprobarea repartizãrii profitului, în valoare de 3.173.394 lei pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti”, este unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a sedintei Adunãrii Generale a Actionarilor SC ApaServ Valea Jiului care va avea loc în data de 24 mai. Anul 2015 este caracterizat ca fiind cel mai bun din punct de vedere financiar. ”Potrivit tuturor analizelor, din punct de vedere economic si financiar, anul 2015 a fost cel mai bun an din istoria operatorului regional de apã si canalizare al Vãii Jiului”, a declarat în urmã cu ceva timp directorul general al ASVJ, Costel Avram.
Potrivit cifrelor din balanta financiarã a firmei, în 2015 Apa Serv Valea Jiului a avut venituri de 21.778.000 lei, cheltuieli de 18.059.000 lei, înregistrând astfel un profit de 3.176.000 lei. În plus, la finalul anului 2015, pentru prima datã în istoria acestei companii, nu sunt consemnate nici un fel de datorii cãtre bugetul de stat, cãtre furnizori, bãnci, salariati sau alte entitãti cu care aceasta colaboreazã.
Monika BACIU