Mama fãrã suflet îsi asteaptã pedeapsa. Sãptãmâna trecutã, pe rolul Tribunalului Hunedoara s-a judecat cauza Ceciliei Vormair, tânãra din Petrosani care în luna mai si-a aruncat copilul la tomberon.
Aceasta îsi va afla pedeapsa în cursul acestei zile (luni-n.r.), în dosarul în care este acuzatã de tentativã de omor calificat. Magistratii Tribunalului Hunedoara au amânat
pronuntarea în acest dosar pentru data de sapte octombrie. Procurorii au stabilit cã femeia a nãscut singurã, la domiciliul sãu din Petrosani, în data de 23 mai, în intervalul orar 6:00 – 7:00. Dupã ce a adus pe lume copilul, petrosãneanca l-a înfãsurat în mai multe haine si într-o pungã din plastic, apoi l-a aruncat într-un container de gunoi, de pe strada Saturn. Ulterior, aceasta s-a întors la domiciliu si a sters urmele nasterii. Nou-nãscutul a fost gãsit din întâmplare, de cãtre lucrãtorii de la Salubritate, pe strada Saturn, si a fost transportat la spital, unde medicii au stabilit cã a suferit doar o usoarã hipotermie.
Cecilia Maria Vormair a nãscut singurã în apartamentul închiriat împreunã cu concubinul ei pe strada Saturn din cartierul Aeroport. Cînd a simtit cã i-a venit sorocul, femeia a plecat din pat de lîngã iubitul ei, taximetrist în Petrosani, a mers într-o camerã alãturatã si a nãscut. Cu o foarfecã a tãiat cordonul ombilical si fãrã sã se gîndeascã la viata bebelusului, l-a aruncat în gãleata de gunoi dupã ce în prealabil îl înfãsurase în mai multe haine si într-o pungã din plastic. Si-a luat pe ea un hanorac cu glugã si s-a dus la containerul de gunoi din apropiere unde aaruncat copilul fãrã sã aibã nici o remuscare.
Monika BACIU