Având în vedere faptul că potrivit art.170 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin HOTĂRÂREA CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII nr. 3.243 din 22 decembrie 2022, în fiecare an calendaristic în intervalul 01 iulie-31 august este vacanță judecătorească, vă aducem la cunoștință următoarele informații cu privire la activitatea Tribunalului Hunedoara:

PROGRAMUL DE RELAŢII CU PUBLICUL
01 IULIE – 30 AUGUST 2024

ARHIVĂ, REGISTRATURĂ, ARHIVĂ DE FALIMENTE

– în zilele de luni până joi, între orele 9.00-11.00

Actele mai pot fi depuse în urna special amenajată, amplasată la intrarea în sediu, situat în Deva, Calea Zarandului, nr. 73, în intervalul orar 08:30 – 11:00, urmând ca acestea să fie ridicate la ora 11:15 de către personalul compartimentului Registratură și prelucrate.
Actele depuse în urnă după ora 11:15 vor fi prelucrate doar în ziua următoare.
Cu privire la cererile de eliberare a certificatelor de grefă și a copiilor legalizate de pe hotărâri sau alte acte din dosarele din anul 2020 și mai vechi, care se află în altă locație, vor necesita termen de procesare mai mare de cel de 3 zile, prevăzut de regulament, astfel că, personalul însărcinat cu efectuarea acestor operațiuni se va deplasa o dată pe săptămână, în ziua de vineri, la locația arhivei depozit, iar înscrisurile vor fi eliberate solicitanților, începând cu ziua de luni. Astfel:- pentru cererile care sunt înregistrate luni – joi, înscrisurile se vor elibera începând de luni a săptămânii următoare în intervalul de timp destinat publicului.
La depunerea cererilor de acest gen, solicitanții vor menționa în cerere numărul de telefon pentru a fi contactați în situația în care cererea va fi soluționată mai repede decât termenele arătate mai sus.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

– în zilele de luni până joi, între orele 9.00-11.00

BIROUL DE EXPERTIZE JUDICIARE TEHNICE ŞI CONTABILE,

– în zilele de luni până joi, între orele 9.00-11.00

BIROUL APOSTILE

– în zilele de luni, miercuri şi joi, după următorul program:
• Preluare acte – între orele 09:00 – 10:00;
• Eliberare acte – între orele 11:00 – 12:00.
Cererile se vor depune şi actele se vor elibera la Compartimentul Arhivă.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Judecător DAVID GIANINA-VIORICA
PREŞEDINTE TRIBUNALUL HUNEDOARA