Inundațiile din vară au luat cu ele magistrala ce aduce apa de la Valea de Pești până la Petroșani.
Unul dintre fire nu a mai fost găsit pe o porțiune de 400 de metri, iar acum se lucrează din plin la refacerea sistemului. Asta, pentru că cel de al doile fir este vital unei funcționări fără probleme.
Constructorul a început montarea pieselor lipsă și deja se fac pași importanți. Conducta a fost luată de viitură în zona Valea de Pești și acolo au loc acum cele mai importante lucrări.
„Contractul a fost semnat deja de două săptămâni. Constructorul lucrează. La fața locului este depozitat deja tot necesarul de conductă. S-au stabilit detaliile în teren și noi sperăm ca toată lucrarea să fie finaliztă conform contractului. Indiferent de vereme, sau de ce va fi, constructorul ne-a asigurat că se va încadra în termen, deoarece a înțeles importanța lucrării”, a spus Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului.
Cei de la Apa Serv spun că firul II al magistralei va putea fi gata până la finele acestui an, dar apoi va urma decolmatarea sistemului rămas în urma inundațiilor.
„După ce o punem în funcțiune, va trebui să spălăm toată magistrala. Asta, pentru că odată cu inundațiile, cei 400 de metri de conductă nu i-am mai găsit deloc. Nu știm cât din aluviune este acum pe conducta rămasă. Spălarea întregului tronson de la Valea de Pești la Uricani se va face doar după ce va fi în funcțiune magistrala și asta o facem ulterior. Asta înseamnă că, după finalizarea lucrării, vom spăla întregul tronson, ce sigur e colmatat parțial”, a mai spus Ionică.
Conducta luată de viitură la Valea de Pești va costa Apa Serv nu mai puțin de 30.000 de euro, iar de la Prefectură societatea a primit 2,269 milioane de lei, banii fiind pentru repararea conductei de la Apa Serv.
Diana Mitrache