U n recidivist din municipiul Lupeni a luat un bolovan de pe stradă și a spart geamul unui magazin de mezeluri și produse din carne. I s-a făcut poftă de jambon
afumat, virșli, pastramă ori mușchi țigănesc. Ca
festinul să fie cum trebuie, a mai luat de pe rafturi și două borcane cu muștar. N-a apucat să se bucure
de ”afumături”, pentru că un echipaj de poliție a văzut geamul spart al unității comerciale.
”În fapt s-a reţinut că în noaptea de 12/13.04.2023, în jurul orei 02.30, fiind în exercitarea atribuțiilor de
serviciu, un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Lupeni a observat o persoană de sex masculin care ieșea, printr-un geam spart al ușii de acces, din S.C. (…)S.R.L., Magazin Nr. 7, situat la parterul blocului 5, de pe strada Păcii din Lupeni.
S-a procedat la
identificarea persoanei.
Fiind întrebat cu privire la cele întâmplate, acesta a declarat verbal faptul că a distrus geamul magazinului, cu o piatră și a pătruns în incinta magazinului, de unde a sustras mai multe preparate din carne (jambon afumat, mai multe tipuri de salam, cremwursti, cârnați de casă, virșli, muşchi țigănesc,
kaizer, pastramă, etc și
două borcane cu muştar), pe care le-a transportat într-un sac din plastic, în spatele magazinului, lângă
un garaj, după care a
revenit în magazin pentru a mai sustrage și alte produse”, se arată în dosar.
Procurorii Parchetului
de pe lângă Judecătoria Petroșani l-au trimis pe
individ în judecată pentru infracțiunea de furt
calificat. Instanța a dispus începerea judecății în cauza cu inculpatul aflat sub
control judiciar.