Sub genericul „Made în Valea Jiului”, copiii de la Scoala Gimnazialã I.D Sîrbu din Petrila au arãtat care ne sunt traditiile si, mai ales, cât de sãnãtos este sã le respecti.
Au venit, la finele sãptãmânii trecute, cu mâncãruri traditionale, dar nu au uitat nici de portul popular, de dansurile momârlãnesti si, la cea de a doua editie a manifestãrii, au arãtat cã sãnãtatea stã în farfuria din care mãnânci, iar traditiile ne vorbesc despre cine suntem cu adevãrat, chiar dacã cei ce le-au prezentat sunt abia de-o schioapã.
„Am adus slãninã si produse traditionale românesti, pregãtite în familie de cãtre pãrintii nostri. Împreunã cu colegii, am fãcut o activitate educationalã, din care avem de învãtat ce sã mâncãm si care produse sunt sãnãtoase”, a spus un copil. „Am fãcut acasã produse naturale, am adus brânzã si am fãcut, cu clasa un stand traditional. Ne-au învãtat pãrintii nostri cum sã mâncãm sãnãtos, iar eu am adus brânza, care stiu cã se face acasã, din lapte si iaurt sau cheag”, a adãugat o altã fetitã. Mesele au fost pline cu sarmale, mãmãligutã, brânzã, cârnati si caltabosi, nuci, mere, cozonaci, plãcinte momârlãnesti, dulceturi produse în casã si o serie de manufacturi.
„Este la a doua editie si unitatea noastrã este partener într-un proiect international denumit MÃNÂNCÃ SÃNÃTOS. În cadrul acestuia, noi am reluat si anul trecut si anul acesta, proiectul MADE ÎN VALEA JIULUI, pentru cã dorim sã evidentiem tot ce înseamnã produsele autohtone, pregãtite în casele pãrintilor copiilor din scoalã. Noi dorim sã le insuflãm copiilor tot ce înseamnã alimentatie sãnãtoasã si încercãm sã le scoatem din alimentatie tot ce este dãunãtor si toxic”, a explicat Coculeana Zorilã, director la Scoala Gimanizalã I.D.Sîrbu Petrila.
Dascãlii au mers pe ideea cã traditiile si obiceiurile de acasã nu pot decât sã le facã bine celor mici, pe care trebuie sã îi educãm în spiritul acestora. La acest proiect iau parte 50 de scoli din România, iar cea din Petrila este singura din Valea Jiului. „Este o mândrie pentru scoala noastrã, pentru cã din judetul nostru suntem doar douã scoli care participãm la acest proiect european”, a adãugat si Liliana Gheban, coordonatoarea activitãtii. Si dacã au aflat care ne sunt dansurile populare, portul, obiceiurile si mai ales traditiile culinare, cei mici pot oricând sã ducã mai departe ideea de sãnãtate din farfurie, copiii fiind cei care au inventat sloganul acestei editii: „salvarea planetei se aflã si în farfuria ta”.
Diana Mitrache