La finalul lunii aprilie, s-a desfășurat la Târgoviște, etapa națională a Concursului Național „Made for Europe” în cadrul căruia au fost premiate produse finale obținute în urma implementării proiectelor educaționale finanțate de Comisia Europeană. Doi elevi din județ au adus acasă tot atâtea premii.
Este vorba de Ema Borca, elevă în clasa a XII-a de la Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva care a obținut premiul III și Bianca Ile, elevă în clasa a XII-a de la Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani. Aceasta a obținut mențiune la concursul național ”Made for Europe”.Made for Europe este un concurs național care are ca scop prezentarea, evaluarea și premierea celor mai reușite produse rezultate în urma implementării tuturor proiectelor finanțate de Comunitatea Europeană prin programele europene. Acesta curpinde două etape, una județeană și una națională, în concurs fiind înscrise produsele realizate în anul școlar precedent.
Monika BACIU