”Da, si eu vedeam înainte de 1989, pensionarii nemti, care veneau la noi la Mare. Aveau asa un aer de oameni multumiti, de oameni care se respectã si care sunt respectati… Mã simt si eu acum ca nemtii pe care îi admiram cândva” – Viorica Lucretia Cheta, profesor pensionar, Petrila.
Cine nu priveste cu admiratie tinuta relaxatã, cu nobletea care o dã uneori vârsta dupã o viatã demnã si multumirea lucrului bine fãcut, a oamenilor în vârstã veniti în vacante din tãri strãine, în România? Comparând cu unii pensionari din Valea Jiului, mãcinati de boli, de necazurile vietii, de umilinta unui sistem prost fãcut, te întrebi de ce acestia nu au dreptul sã se bucure de aceastã perioadã, ultima înainte de apus…
Si totusi existã minti deschise, care au înteles sã se organizeze, sã se rupã de asa-zisul sistem, si sã ofere… Colectivul Casei Pensionarilor CAR din Petrila a demarat seria excursiilor si a schimburilor de experientã cu alte Case de gen din tarã. Ultima iesire, alãturi de colegii din Hateg, le-a purtat pasii la Recas, unde cei 40 de excursionisti au parcurs tot procesul tehnologic al vestitelor vinuri – de la podgorie, pânã la Timisoara, la liniile de îmbuteliere -, au vizitata vinotecile, cramele, si-au achizitionat butelii personalizate etc., etc.
”Acolo, doi localnici si un londonez au fãcut minuni. Este o activitate care nu a fost distrusã de vremuri si oameni. Este atestatã de prin 1447, iar cei de acolo au si un fel de muzeu, un respect pentru istoria lor. Au expuse utilaje vechi, de preparare a vinului de pe vremea austriecilor. Pe lângã faptul cã ai ce vedea acolo, ar putea fi folositã o formã de a îmbina utilul cu plãcutul. Sã culegi cu mâna ta strugurii, sã gusti mustul… Este minunat!” – a povestit Martin Borsa, presedinte, activ si cu multe idei, al Casei Pensionarilor.
Si ce credeti cã au mai fãcut pensionarii Petrilei si Hategului? Exact ca occidentalii, au vãzut un filme 3D, în Timisoara, si pentru cã era caniculã, au luat-o spre Bãile Felix. În drum, s-au oprit la noua Bisericã a Mãnãstirii din Bodoc, o bijuterie arhitecturalã, începutã în 2008 si terminatã anul trecut. La Felix pensionarii au ocupat întreg etajul 8 al Hotelului Pades, iar piscina le-a apartinut. ”Da, si eu vedeam înainte de 1989, pensionarii nemti, care veneau la noi la Mare. Aveau asa un aer de oameni multumiti, de oameni care se respectã si care sunt respectati… Dupã ce am iesit la pensie, am fost dezorientatã, banii nu-mi ajungeau pentru cã totul se schimba la noi, în tarã, cu mare repeziciune. A fost o perioadã când am fost deprimatã pentru cã pãream condamnatã la izolare si marginalizatã, ca un om nefolositor care nu mai meritã nimic.
În urmã cu vreo 6 ani, m-am alipit Casei Pensionarilor cu CAR din Petrila. Oamenii ãstia au fãcut minuni, au schimbat locul ãsta si m-au învãtat sã trãiesc si la vârsta asta. Sã le dea Dumnezeu sãnãtate si sã învete cât mai multi sã-si trãiascã frumos viata pânã la final. Mã simt si eu acum ca nemtii pe care îi admiram cândva” – a declarat Viorica Lucretia Cheta, din Petrila. În noianul tristetilor din Valea Jiului, acest colt al Petrilei pare unul de Rai, un loc sfintit de oameni. Mai sunt câteva asemenea locuri între cele douã Jiuri, care sunt discrete parcã pentru a nu strica/tulbura frumusetea organizãrii vietii lor.
Ileana Firtulescu
