Locuitorii municipiului Lupeni din județul Hunedoara vor beneficia, pentru prima dată, de un sistem de transport public la standarde europene.
Primăria Municipiului Lupeni și Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest, au semnat recent contractul de finanțare pentru achiziția a 14 autobuze electrice, care vor schimba fața mobilității urbane în acest oraș cu 25.000 de locuitori.
Proiectul, în valoare de aproape 8 milioane de euro, este finanțat în proporție de 75% din fonduri europene, Uniunea Europeană contribuind cu 6 milioane de euro. Termenul de finalizare al investiției este stabilit pentru decembrie 2026.
Autobuzele electrice, dotate cu o autonomie de 150 de kilometri, vor avea capacități variabile – între 22 și 52 de pasageri, în funcție de rutele deservite. Acestea vor facilita și accesul persoanelor cu dizabilități, fiind prevăzute cu spații pentru scaunele cu rotile și echipamente speciale pentru ridicare și coborâre. De asemenea, sistemele avansate de anunțuri audio și vizuale vor informa călătorii în timp real despre stații și alte servicii disponibile.
Pe lângă beneficiile pentru localnici, acest proiect reprezintă un avantaj semnificativ pentru turiștii care vizitează stațiunea montană Straja, una dintre destinațiile importante din regiune. În paralel, vor fi instalate 18 stații de încărcare pentru autobuze, iar infrastructura de transport va fi gestionată printr-un sistem IT modern, care va include soluții de e-ticketing și va optimiza monitorizarea și planificarea rutelor.
Această investiție aduce Lupeniul pe harta orașelor cu transport public ecologic, contribuind astfel la reducerea poluării și la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, dar și la creșterea atractivității turistice a zonei.
Monika BACIU