Azi (n.r. marți, 5 octombrie 2021), la Lupeni sunt așteptați donatorii de sânge. Un centru mobil va fi deschis pe parcursul dimineții, iar cei interesați trebuie să știe că gestul lor poate oricând să dea o nouă șansă la viață cuiva.
Autoritățile locale au oferit tot sprijinul pentru ca această campanie să aibă loc și la Lupeni.
Pandemia de COVID a făcut ca cererea de sânge să fie constant în creștere, așa că e nevoie de donatori.
La Palatul Cultural Minerul din Lupeni, marți, sunt așteptați donatorii cu ștate vechi, dar și oameni care ar putea să vină și să doneze benevol, pentru prima dată.
„Noi continuăm caravana donării de sânge. Bineînțeles că am ajuns și la Lupeni. Noi am primit o invitație de la domnul primar, căruia îi mulțumim și sperăm să fie o campanie reușită. Ne-am unit forțele. Vorbim despre cei de la Petroșani, de la centrul de transfuzii, Crucea Roșie de la Lupeni – o surpriză plăcută. Sperăm ca donatorii ce vin mereu la Petroșani, să nu mai străbată marți distanța și îi așteptăm și pe alții care poate se gândesc la cei aflați în suferință și care au nevoie vitală de astfel de produse de sânge”, a spus dr Victoria Hălmagiu, director Centrul de Transfuzie sanguină Deva.
Doritorii pot veni de la ora 9,00 la 13,00, la Palatul Cultural Minerul.
Numărul donatorilor de sânge a scăzut semnificativ în toată ţara, de când a început pandemia. Centrele de transfuzie reuşesc să îi mobilizeze pe oameni doar prin intermediul campaniilor de conştientizare. Chiar şi aşa, se găsesc greu persoane care doneaze sânge ori plasmă convalescentă, pentru cei bolnavi de COVID, iar caravanele par acum soluția de moment. În Valea Jiului, ultima caravană a poposit în Vulcan, în luna august și atunci au donat aproximatv 40 de oameni.
Diana Mitrache