A dministrația locală de la Lupeni a demarat un contract care are ca obiect proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”Îmbunătățirea eficienței energetice pentru Grădinița Lumea Copiilor”
2.966.095 de lei este valoarea contractului. Unitatea de învățământ este amplasată în zona Bărbăteni. Clădirea are regim de înălţime P+1, suprafaţa construită de 607.6 mp, suprafaţa desfăşurată de 1215.2 mp şi este o construcţie cu formă dreptunghiulară. ”Structura de rezistenţă este din zidărie portanta din cărămidă plină, cu centuri din beton armat, cu fundaţii continue din beton simplu, planşeu din beton armat peste parter şi etaj, acoperiş tip şarpanta şi învelitoare din tigla”, arată documentul. Investiția este realizată din fonduri europene, prin PNRR.
Monika BACIU