P rimăria Municipiului Lupeni a depus la Ministerul Dezvoltării proiecte pentru obținerea unei finantări din bugetul Planului Național de Redresare și Reziliență în valoare totală de aproape 400 de mii de euro.
Banii sunt necesari pentru realizarea planurilor urbanistice în cel mai noi cartier ce va fi destinat turismului și se va construi pe o fostă haldă de steril.
393.445 de euro este finanțarea necesară
pentru elaborarea și actualizarea în format digital a documentațiilor de amenajare a teritoriului, adică a Planului Urbanistic General (P.U.G) și a Planului Urbanistic Zonal
(P.U.Z-ul cartierului turistic de la intrare) în Municipiul Lupeni. Tot acolo, din acești bani se vor realiza și stații de încărcare electrică a autoturismelor.
Primarul Lucian Resmeriță spune că documentațiile de
amenajare a teritoriului și de planificare urbană vor fi elaborate și actua-lizate în format GIS (Sistem Informaţional Geografic), format care va permite eficientizarea procesului de autorizare a construcţiilor şi va conferi un grad mai mare de transparenţă investiţiilor prin realizarea unei căi digitale de acces la documentele de urbanism şi amenajare a teritoriului.
Suprafața totală, aflată la intrarea în Lupeni, dinspre Vulcan, are 34 de hectare, iar autoritățile locale au adus acolo apa, gazul și restul utilităților și sunt gata să parceleze zona pentru turism.
Parcelele pot fi vândute dezvoltatorilor și pot fi încheiate și parteneriate cu oamenii de afaceri din munte.
Straja este una dintre cel mai bine cotate stațiuni de munte din România, iar la intrarea în Lupeni se vor construi hoteluri, spații SPA, un parc fotovoltaic și un sistem de transport pe cablu, până în Straja. Primii dezvoltatori au și venit cu idei, așa că pașii spre dezvoltare sunt deja făcuți.
Diana Mitrache