Sunt oameni care îti intrã la suflet si rãmân acolo o viatã întreagã. Luminita Donisã, o micutã cu ochi cãprui, o voce angelicã, si degetele care fac corzile chitarei sã te transpunã într-o altã dimensiune, cu sigurantã este un astfel de om.
Un om mic, cu un talent enorm. Este de o sensibilitate sublimã. La cei 11 ani ai sãi, Luminita Donisã este un artist. Nu are timp sã se joace. Se joacã însã cu chitara. Chitara, vocea si chipul ei angelic sunt pansament pentru suflet.
“Bucurie, asta este rãsplata noastrã (a artistilor – n.r.)!” spune cu timiditate si modestia caracteristicã unui mare artist, Luminita Donisã, atunci când o întreb ce simte când este aplaudatã de public.
Viata unui copil artist nu este usoarã. Implicã responsabilitãti, iar Luminita le face fatã cu brio. Am vrut sã afãm cum se face ca un copil de 11 ani a ajuns sã cânte folk. I se spune muzicã de nisã.
„La început nu a fost chiar o pasiune. Pãrintii mei m-au dus la ore de chitarã si s-au gândit cã trebuie sã merg pentru cã am cântat toatã ziua prin casã si am evoluat destul de repede. Cu timpul a început sã îmi placã acest gen muzical”, ne povesteste, timidã, Luminita Donisã.
Palmaresul Luminitei este bogat. Participãrile la concursurile din tarã i-au dat aripi. Aripi ale unui înger trimis pe pãmânt pentru a aduce liniste în sufletele oricui o ascultã.
“La 7 ani am început sã cânt. Acum am 11 ani. Am fost la destul de multe concursuri. Am câstigat si premii. Am obtinut premiul I la festivalul “Te salut generatie în blugi” de la Vulcan în anii 2014, 2016 si 2017. Am obtinut trofelul Intregat de Folk de la sectiunea începãtori, locul III la festivalul national de muzicã folk Sibiu – capitalã muzicalã 2015. Un premiu important pentru mine a fost premiul Exclusiv pentru culturã si artã si un alt premiu important, chiar dacã nu m-am clasat pe primele trei locuri, a fost cel oferit de domnul George Stanca, la festivalul national de muzicã folk – Ziua de mâine. La început am studiat lectii de chitarã cu domnul Sorin Pestenariu, apoi am aprofundat lectiile de chitarã cu Cãtãlin Stepa si, desi nu am cunoscut-o pe Tatiana Stepa, mã bucur cã am reusit sã îl cunosc pe fiul ei care îmi este alãturi atât ca îndrumãtor cât si ca prieten si coleg de scenã. În prezent, studiez compozitia cu doamna Ileana Berki, un artist consacrat în Valea Jiului”, ne mai spune Luminita Donisã.
–
Copil fãrã copilãrie
De Ana Podaru (poezie dedicatã tinerei folkiste Luminita Donisã)
Pe pãmântul unde teama e stãpânã peste toate,
Dumnezeu trimite Îngeri, suflete nevinovate,
Un copil îndrãgostit de-o chitarã si de-o scenã
Plimbã-n lume vocea lui, viata lui perenã
Somnul lui e plin de vise, sacrificiul de iubire,
Pentru muzica curatã, trup plãpând în rãstignire
Un martir ce-si face crucea din chitara dãruitã,
Pune-n palma omului, comoara nepretuitã
Copil fãrã copilãrie, lume-n treagã vrea sã stie
Unde-ti sunt pãpusile? Esti ca macul pe câmpie,
Jucãriile-ti sunt zâmbet împãrtit de pe o scenã
Dupã mii de repetenti, viatã asprã, crâncenã,
Copil fãrã copilãrie, glasul muzicii te-mbie…
Printre note muzicale, vocalize, seri pierdute,
Cresti ca fãtul din poveste pe cãrãri de toti stiute,
Dragostea pentru pãrinti, pentru lumea trecãtoare
Te îndeamnã iar sã cânti, vocea ta încântãtoare
Copile, copil fãrã copilãrie vocea ta este iubire
Pe cãrãri din munti pierdute, esti doar tu si o chitarã
Fredonând un cântec nou, lupilor le cânti în searã,
Aripile-ti desfãcute, glasul tãu în zbor îl poartã
Din a ta copilãrie ai fãcut altar si artã, altar si artã
Copil fãrã copilãrie, lumea toatã vrea sã stie
De ce-n bratele-ti curate, o chitarã-i jucãrie?
De ce viata ta e scena, cum de ai învins arena
Fiarelor ce-n ghit doar vise? Luna noaptea-ti plimbã trena
–
A aflat ce sunt emotiile abia dupã ce a urcat prima datã pe scenã. Acum, aceste sentimente nu îi dau pace, dar precum o luptãtoare, Luminita le foloseseste într-un mod constructiv atunci când cântã si încântã spectatorii. Abia dupã ce iasã de pe scenã se exteriorizeazã, plângând.
“La început nu am stiut ce sunt emotiile, dar acum atât la intrarea în scenã cât si la iesire am emotii foarte mari, dar emotiile sunt constructive când încep sã cânt si reusesc sã dau totul pentru public. Dupã concerte am emotii mai mari decât la început”, ne mai spune, timidã, Luminita. Luminita si-a propus sã îsi lanseze un album de muzicã folk, pânã la sfârsitul acestui an. Pânã atunci, va cânta alãturi de Victor Socaciu.
“Pe 30 martie o sã cânt alãturi de Victor Socaciu si Cãtãlin Stepa la Palatul Cultural din Lupeni si am un proiect prin care vreau sã lansez un album. Sper ca prin talentul meu, încrederea si rãbdarea doamnei Ileana Berki sã reusesc sã îl termin pânã la sfârsitul anului”, mai spune Luminita.
Muzicã tristã, dar pansament pentru suflet
Are piese din repertoriul national, dar si international. Numai cã precum un adevãrat artist, Luminita folkului a început sã îsi compunã singurã versurile si muzica. Sunt propriile gânduri. “Am început prin a cânta melodii cunoscute din muzica folk. Mai apoi, Cãtãlin Stepa mi-a compus câteva melodii pentru a putea participa la concursuri, iar în prezent, pe lângã melodii din repertoriul national si international, am compozitii proprii pe versurile poetei Ana Podaru, care a avut încrederea de a mi le încredinta, dedicându-mi chiar o poezie, “Copil fãrã copilãrie”. Aceastã poezie exprimã sacrificiile si viata unui copil-artist. În paralel, încerc sã îmi scriu în versuri propriile gânduri pe care le pun pe note muzicale dupã sufletul meu. Piesa mea preferatã se numeste “Sub streasina palmei”, pe versurile Anei Podaru si mai este o melodie care îmi place foarte mult, “Bob de lacrimã”, tot pe versurile Anei Podaru”, a mai spus micuta stea a muzicii folk. Luminita este un copil minune, un copil care a fãcut sacrificii si a cãrei copilãrie a fost diferitã fatã de cea a multora. „Trebuie sã îmi fac timp pentru tot ce îmi place, dar si pentru responsabilitãti”, încheiat Luminita Donisã.
Monika BACIU
