Începute în luna august, lucrãrile de asfaltare la Bulevardul Pãcii din Lupeni, se apropie de finalizare. Dupã ce au fost turnate cele douã straturi de asfalt, a fost efectuatã reabilitarea retelei de canalizare, ridicarea capacelor de canal si precum si a capacelor de la canalele pluviale, respectiv efectuarea tuturor reparatiilor necesare, la finele sãptãmânii trecute a început turnarea stratului de uzurã pe bulevard, ceea ce înseamnã cã lucrãrile de rabilitare a acestuia se apropie de final.

„În cursul zilei de vineri constructorul a început turnarea stratului de uzurã pe Bulevardul Pãcii din municipiul Lupeni. Putem spune cã am intrat în linie dreaptã cu asfaltarea si în cel mai scurt timp, conform graficului de lucrãri reabilitarea Bulevardului Pãcii va fi finalizatã. În toatã aceastã perioadã de punere în practicã a proiectului de reabilitare a bulevardului grav afectat de inundatiile care au avut loc în localitatea noastrã, s-a pus accent atât pe încadrarea în graficul de lucrãri astfel încât în cel mai scurt timp cetãtenii sã poatã  circula în conditii de sigurantã pe aici dar si pe calitatea asfaltului turnat si a lucrãrilor efectuate astfel încât acesta sã fie durabil si cetãtenii sã poatã  beneficia de acestã infrastructurã rutierã o perioadã îndelungatã de timp”, a declarat primarul Cristian Resmeritã.  Odatã cu finalizarea acestei importante retele de drum municipiul Lupeni începe sã capete o  altã imagine, iar soferii au parte de o infrastructurã la standarde moderne.