Lucrările la podul și parcarea de la Lainci, din Defileul Jiului, ar putea fi finalizate în acest an. Constructorii spun că vor termina treaba înainte de termenul de finalizare asumat.

Este ultima parte din lucrările ce s-au desfășurat în Defileul Jiului și care au reabilitat total artera ce leagă Valea Jiului, de Târgu Jiu.
Termenul inițial de finalizare a fost luna octombrie 2021, însă în baza unui acord cu beneficiarul, s-a decis o prelungire de câteva luni. Sunt două lucrări, care, așa cum au spus constructorii, vor fi gata înainte de ultimul termen asumat pentru finalizare. Reprezentanții Companiei Naționale a Infrastructurii Rutiere au semnat, acum un an, contractele de execuție a lucrărilor pentru un nou pod la Lainici, în Defileul Jiului, valoarea contractului fiind de aproape 20 de milioane de lei. Potrivit contractului, lucrarea care se află pe teritoriul județului vecin, a presupus reabilitarea DN66 prin reamenajarea sectoarelor de drum, cât și construirea unui pod nou peste râul Jiu, de la Meri. Drumul prin Defileul Jiului este cea mai bună rută între cele două județe, însă a necesitat reabilitarea, după ce, în urmă cu un deceniu a fost construit un pod provizoriu, după ce vechiul pod a fost afectat de
viiturile de pe râul Jiu. Acesta, însă, are instituită o limită de 30 de tone.
Diana Mitrache