Odată cu încălzirea vremii, pretutindeni au demarat lucrările de curățenie, toaletare a copacilor sau de plantare de flori. La Lupeni, noi specii de arbori, arbuști și flori vor înfrumuseța localitatea. Platani, castani, magnolia roz și stejari vor fi plantați pe raza localității. Administrația locală de la Lupeni a început curățenia de primăvară. Astfel se execută lucrări de ecologizare și toaletare a spațiilor verzi dar și plantarea de flori și arbori ornamentali. Conform primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, toate aceste lucruri sunt făcute pentru ca lupenenii să se poată bucura de un oraș curat și cu multe spații verzi. Primarul Resmeriță atrage totuși atenția lupenenilor că administrația depune eforturi pentru ca localitatea să fie curată și să arate îngrijit și că este de datoria oamenilor să și păstreze acest lucru.
Monika BACIU