Petrosãnenii si nu numai sunt asteptati, în data de 15 august Ziua Adormirii Maicii Domnului, la traditionala nedeie care va avea loc în Parâng. Nedeia Troitei duce mai departe traditiile strãmosesti. Primãria si Consiliul Local al municipiului Petrosani vor organiza, în luna august, Nedeia Troitei. Actiunea este organizatã în fiecare an la peste 1.500 de metri altitudine si are ca scop promovarea traditiilor zonei. Toti cei care vor urca la munte vor putea degusta din preparatele traditionale.
„Traditiile ne definesc ca oameni, ca societatea, iar pãstrarea si respectarea acestora reprezintã un omagiu adus pãrintilor nostri si trecutului comunitãtii în care trãim. Din strãbuni, sfintele sãrbãtori sunt celebrate prin nedei, sãrbãtori ale poporului, pline de bucurie si piosenie, sãrbãtoarea Adormirii maicii Domnului fiind una dintre cele mai sfinte sãrbãtori ale românilor. Nedeia Troitei este organizatã, în fiecare an, la Troita ridicatã la cota 1500 de metri din masivul Parâng si are drept scop promovarea traditiilor localnicilor din zonã si constã în prepararea bucatelor traditionale si furnizarea lor participantilor, o slujbã de pomenire, muzicã si dansuri populare specifice zonei noastre si prezentare de costume populare”, sustine Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
5.500 de lei a alocat Consiliul Local al municipiului Petrosani pentru organizarea evenimentului ce va avea loc în aceastã lunã în inima muntilor Parâng. Totodatã, participantii vor avea acces gratuit cu telescaunul. Din cadrul evenimentului nu vor lipsi slujba religioasã, prepararea si sfintirea bucatelor momârlãnesti traditionale, prezentarea de costume si dansuri populare specifice zonei.
Monika BACIU