Una din firmele care a participat la licitația organizată de municipalitatea din Lupeni în vederea concesionării administrării domeniului schiabil Straja a acționat în instanță administrația locală.
”Admite excepția netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu. Anulează ca netimbrată cererea formulată de reclamanta S.C. VEST WEEK-END COM SRL, în contradictoriu cu
pârâtul Municipiul Lupeni. Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 111,47 lei, reprezentând cheltuieli de judecată”, arată decizia Tribunalului Hunedoara.
Societatea care a contestat procedura nu a mai depus recurs. VEST WEEK-END COM S.R.L a depus contestația împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 31870/656/19.10.2022, emisă de către MUNICIPIUL LUPENI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI LUPENI), în cadrul procedurii de concesionare, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public «Serviciul tehnic de administrare a Domeniului Schiabil Straja»”, se solicită
anularea procedurii de atribuire.
Tot aceeași firmă a renunțat și la contestație, potrivit datelor oficiale ale CNSC. Mai apoi, societatea a depus acțiune în instanță.
Ce beneficii aduce administrarea domeniului schiabil
După terminarea procedurilor de licitație organizate de administrația locală de la Lupeni, domeniul schiabil Straja are un administrator. Firma câștigătoare are experiență în Straja iar primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că acest lucru este benefic pentru dezvoltarea stațiunii. Acesta mai precizează faptul că sarcina nu este tocmai una ușoară pentru că trebuie făcute continu investiții pentru ca turiștii care vin în Straja să poată beneficia de cele mai bune servicii.
“Contractul este pe cinci ani de zile cu posibilitatea de a putea fi prelungit pe încă doi ani și jumătate. Mai mult decât atât ei trebuie să facă și anumite investiții, pârtia de sub telegondolă trebuie să fie funcțională dacă temperaturile permit acest lucru. Ne dorim ca și pe viitor să existe investiții în Straja atât din partea noastră cât și din partea mediului privat. Noi pentru Straja avem depus și un proiect în valoare de cinci milioane de euro care să completeze investițiile actuale. Prin acest proiect ne dorim să facem pasarela de trecere de la Pârtia 3 la Pârtia Baloo, un garaj pentru ratrac, mai multe tunuri de zăpadă și alte aparaturi necesare stațiunii. Ne dorim ca imaginea stațiunii să fie în fiecare an tot mai bună pentru că avem turiști din toată țara care ne vizitează. Acest lucru este benefic pentru noi atât ca administrație cât și pentru cei aproximativ 750 de angajați care sunt în Straja pe perioada celor patru luni de sezon. Ne mai dorim alături de cei de la Consiliul Județean Hunedoara să facem o parcare supraetajată în partea de sus a stațiunii pentru a putea spori confortul turiștilor”, a declarat Lucian Resmeriță primarul municipiului Lupeni, după atribuirea licitației.
Monika BACIU