S oarta termocentralei Mintia este incertă din cauza lipsei investițiilor de aici, deși autoritățile județene încearcă să asigure un minim de stoc de cărbune pentru funcționare.
Președintele CJ Hunedoara Laurențiu Nistor vorbește de stocuri de cărbune suficiente pentru a asigura funcționarea termocentralei, însă, cea mai mare problemă este legată de investițiile de mediu. Termocentrala Mintia este la un pas de a fi închisă, tocmai pentru că nu au fost realizate investițiile de mediu.
Potrivit lui Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, Termocentrala Mintia ar putea deveni competitivă dacă unitatea economică va avea asigurat stocul de cărbune pe trei luni, va fi condusă de specialişti şi vor fi menţinute Serviciile de Sistem.
“Am trimis patru scrisori ministerului de resort (al Economiei – n.r.) prin care am arătat că suntem dispuşi să preluăm termocentrala Mintia. Sunt nişte condiţii, astfel că darea în plată să se facă în conformitate cu ceea ce prevede Ordonanţa 60/2019, să primim termocentrala cu toate grupurile (energetice – n.r.) şi să folosim cele două grupuri: 3 şi 4. De asemenea, să ne fie asigurate Serviciile de Sistem, pentru că altfel nu vom putea funcţiona“, a spus preşedintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor. Acesta spune că, pe lângă bani pentru a se asigura stocul de cărbune, la Mintia este nevoie și de specialiști pentru a rentabiliza societatea.
“În aceste condiţii, cu oameni bine pregătiţi, şi nu cu oameni pe care îi iei din primărie şi-i pui directori şi care habar nu au despre cum se conduce o termocentrală, sunt convins că (termocentrala – n.r.) va fi rentabilă, în trei luni de zile. Este suficient să asigurăm stocul de cărbune pe trei luni de zile, pentru că termocentrala îşi va face apoi banii ca să funcţioneze, în continuare“, a precizat Nistor.
Problema cea mai mare a termocentralei Mintia este legată de investițiile de mediu. Situația termocentralei Mintia este critică. Lipsa investițiilor de mediu și-a pus amprenta asupra entității. Tocmai din cauza neconformării la cerințele de mediu, activitatea termocentralei a fost suspendată de Garda de Mediu încă din anul 2015. O decizie în acest dosar deja există, atunci când instanța de fond a menținut procesul verbal prin care a fost suspendată activitatea termocentralei. Dosarul în care se judecă apelul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara din luna aprilie a anului 2017. Garda de Mediu a dispus sistarea activității termocentralei Mintia, în anul 2015. Sancțiunea a venit ca urmare a faptului că la Mintia nu sunt îndeplinite condițiile de mediu cerute de UE.
Cosmin BACIU