C omplexul Energetic Hunedoara poate fi salvat doar de o ordonanță de guvern, care să le permită accesarea unui ajutor de stat. Asta trebuia să se întâmple înainte de criza politică fără precedent de la noi și acum toate speranțele de subzistență sunt puse pe liniștea politicului. Altfel, CEH nu va putea plăti angajații. Ca să funcționeze până în 2032, Complexul Energetic Hunedoara trebuie să primească subvenții pe minele aflate pe închidere. Asta spun specialiștii care gestionează insolvența și care cred că, odată ceva fi pus în funcție un guvern, CEH va intra pe linia de plutire. „Într-o ședință de guvern, ulterioară constituirii Guvernului, vom avea și noi Ordonanța de Urgență. Ținem foarte mult la această ordonanță, deoarece ea ne va asigura funcționarea pe următoarea perioadă de timp, aduce defapt, asigurarea ca noi să putem funcționa mult mai bine decât acum și vom avea și o siguranță în tot ce va însemna funcționarea până în 2032 a societății noastre și va fi mult mai bine și simplu. Așteptăm, însă, instaurarea guvernului”, a spus Cristian Roșu, administrator special la CEH. Încă din luna octombrie, administratorii de la CEH așteaptă instalarea noului guvern la București, pentru că atunci ar urma să fie aprobată o ordonanță de urgență ce ar permite subvenționarea actvității la minele aflate în program de închidere. Iar asta ar urma să ajute mult funcționarea Complexului Energetic Hunedoara, care acum se descurcă greu pe piața de energie, pentru că poate funcționa, cu cantitatea de cărbune ce o scoate din cele 4 mine, maxim 3 zile pe săptămână. Ca atare, chiar dacă prețul este unul bun la energie, CEH nu vinde și singura soluție pe viitor este subvenționarea activității.
Diana Mitrache