Gara din Petroșani s-a dovedit a fi neîncăpătoare la debutul manifestărilor prilejuite de cei 75 de ani de la darea în folosință a liniei ferate Bumbești-Livezeni.

Cu mic cu mare, la sfârșitul săptămânii trecute, lumea a vizitat cele trei trenuri care au sosit în gara din municipiul Petroșani. Pe lângă trenul Regal, cel Prezidențial și trenul Moldovița, în gară a ajuns și o locomotivă cu aburi.
După o plimbare cu trenul Moldovița, oficialitățile au fost întâmpinate în gara din Petroșani cu pâine și sare.
”Ne bucurăm că am putut ajuta organizarea
acestei manifestări extreme de importante pentru linia ferată Bumbești-Livezeni. Este important să nu uităm că acum 75 de ani multe dintre rudele noastre au contribuit la realizarea
acestui traseu atât de important pentru această zonă cât și pentru România”, a declarat Adrian Daniel Găvruța secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a vorbit despre importanța pe care această linie de cale ferată o are atât pentru legătura cu județul Gorj, cât și pentru transportul de marfă esențial dezvoltării.
”Este un eveniment important atât pentru județul nostru, pentru județul Gorj și nu în ultimul rând pentru căile ferate din România. Linia de cale ferată Bumbești-Livezeni este impresionantă din punct de vedere arhitectural. O infrastructură care poate asigura transportul mărfurilor înseamnă progres și dezvoltare, iar azi vorbit în special despre progres pentru că dacă industria minieră se restrânge lasă
loc altor industrii noi și
inovatoare. Doresc să
transmit foștilor și actualilor lucrători de la CFR multă sănătate și forță de muncă și ne plecăm frunțile în amintirea celor care nu mai sunt printre noi care
prin contribuția lor au
contribuit la dezvoltarea acestei linii”, a declarat Laurențiu Nistor președintele Consiliului Județean Hunedoara.
În cadrul manifestărilor prilejuite de cei 75 de ani de la inaugurarea linie ferate Bumbești-Livezeni au fost organizate expoziții, spectacole și o vizionare de film.