Două spații comerciale din Deva, o locomotivă, stocuri de huilă și mai multe instalații de la Termocentrala Paroșeni, sau de la alte unități miniere, au fost, din nou, scoase la vânzare. Lichidatorul CEH a reușit să vândă cele două spații de locuit, aflate în Deva.
Potrivit anunțului de pe pagina lichidatorului, Complexul Energetic Hunedoara a vândut două spații comerciale la Deva. Primul era evaluat la 29.000 de euro, iar al doilea, la 49.000 de euro. Primul era o garsonieră care s-a vândut la licitație la 31.000 de euro. Iar al doilea era un apartament cu 3 camere , care s-a vândut cu 68.600 de euro. În ambele cazuri au fost persoane fizice care au achiziționat bunurile.
Licitația a fost organizată la sediul administratorului judiciar din Deva, iar lichidatorul mai are acum scos la vânzare doar pachetul Ziomar de la Termocentrala Paroșeni.
Acesta cuprinde serpentine, arzător cărbune, electromotor VA, un rotor, dar și o cantitate de peste două mii de tone de huilă, localizată în incinta Termocentralei Paroșeni Prețul de pornire al licitației este de 341.600 euro, exclusiv TVA.
Diana Mitrache