A utoritățile locale de la Lupeni acordă o importanță deosebită educației. În acest sens, toate unitățile de învățământ de pe raza localității vor fi modernizate.
Acum, autoritățile locale de la Lupeni au scos la licitație contractul privind ”Proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții ”Creșterea performanței
energetice la Liceul Teoretic Mircea Eliade Lupeni””.
4.520.014 este valoarea contractului de lucrări care prevede creșterea performanței energetice la Liceul Teoretic Mircea Eliade Lupeni. Contractul este finanțat din fonduri europene, prin Planul National de Redresare si Rezilienta – PNRR.
Liceul lupenean este şi va fi liceul de referinţă pentru zona de vest a Văii Jiului şi are un rol binedeterminat în viaţa acestei zone. Din anul 1913 până în anul 1924 funcţionează în colonia Braia o şcoală de nive, secundar numită Şcoala Civilă care a funcţionat până în anul 1926 în clădirea actualei Şcoli Gimnaziale nr.2 care este şi ea la rândul ei parte componentă a liceului. În anul 1912 s-a înfiinţat în Lupeni prima şcoală Comunală de Ucenici, iar din 1950 se transformă în Şcoala de Ucenici Metalurgi. În anul 1941 se înfiinţează prima Şcoală Tehnică Minieră de gradul I, iar în 1943 apara Şcoala Tehnică minieră de gradul II care a funcţionat până în 1946 se transformă în Şcoala Medie Tehnică de cărbune. La 1 septembrie 1953 a luat fiinţă Liceul Teoretic Lupeni cu denumirea de Şcoala Medie Mixtă de 10 ani, care a funcţionat în clădirea din cartierul Ştefan. La 1 septembrie 1971 a fost inaugurată actuala clădire a liceului, iar în 1977 liceul devine Liceul de Chimie Industrială nr. 2 subordonat Ministerului Învăţământului şi Ministerului Economiei Forestiere, iar din1978 unitatea devine subordonată Ministerului Industriei Chimice. Din anul 1990
s-a revenit la statutul de liceul teoretic şi începând cu anul şcolar 2010 – 2011 Liceul cuprinde ciclul liceal, Şcoala Gimnazială nr. 1 şi Şcoala Gimnazială nr. 2, oferind educaţie copiilor şi tinerilor, începând de la nivelul preşcolar, nivel primar, gimnazial şi liceal cu filieră teoretică.
Monika BACIU