Ministerul Educației a anunțat că, din această lună, Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” Petrila are titlul de Şcoală Europeană.

Totul vine ca o răsplată a eforturilor de a aduce Europa și nu numai, în educația de la noi. Certificarea a fost aprobată, în urma competiţiei de anul acesta, iar în județ, mai este doar o școală care a primit acest titlu, adică, Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” din Brad
Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ și vizează, în primul rând, proiectele europene derulate de acestea. Implicarea dascălilor și a elevilor a fost și la noi răsplătită, așa încât, acum, liceenii din Petrila se pot mândri că învață într-o școală europeană.
„Este recunoașterea muncii noastre în ceea ce înseamnă parteneriatele internaționale, naționale și rezultatele de la olimpiade, precum și bunul manageriat al acestei școli. Este o mare bucurie și cinste că suntem acum recunoscuți și de către Comisia Europeană. Noi mai avem și titlul de Școală în excelență în schimbări climatice, sau Hub de Robotică și vedem ce mai putem obține pe viitor”, a spus Nicoleta Cîndea, coordonator al proiectelor europene din Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila.
Competiția a fost lansată la noi în 2004, ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană.
Obţinerea certificatului este recunoscută de instituțiile europene și conferă recunoaștere și prestigiu oricărei școli care îl dobândește.
„Într-un proiect internațional îți găsești parteneri și afli că toată lumea luptă pentru o educație de calitate. Și atunci găsim diverse site-uri și așa am ajuns și noi să fim cunoscuți”, a conchis Nicoleta Cîndea.

Diana Mitrache