P arlamentul României a adoptat astăzi proiectul legislativ privind reducerea vârstei standard de
pensionare cu 2 ani pentru locuitorii din Vața de Jos și Răchitova (jud. Hunedoara), pe care l-am inițiat la finalul anului trecut.
În procesul legislativ au mai fost incluse pe această listă și localități din județele Brașov, Dolj și Harghita, care se confruntă cu situații similare. Este un act de normalitate, care vine să corecteze și să completeze un cadru legislativ deja existent, în spiritul echității și a solidarității naționale.
Statul român are datoria de a asigura condiții egale de trai pentru toți cetățenii săi, iar pentru acest lucru trebuie să ținem cont inclusiv de realitățile de la nivelul fiecărei comunități. Există anumite regiuni care au fost supuse unui grad mai ridicat de poluare și risc medical față de media națională. Una dintre ele este în județul Hunedoara, unde activitățiile industriale și miniere au reprezentat principala sursă de dezvoltare pentru zeci de ani.
Județul Hunedoara, după București, contribuia cel mai mult la PIB-ul României spre finalul anilor 1980. Cu industria și activitatea minieră s-a dezvoltat și un mediu poluant. Locuitorii comunelor Vața de Jos și Răchitova din județul Hunedoara au fost expuși la numeroase mijloace de poluare, care au dăunat și au până în ziua de astăzi urmări semnificative asupra sănătății generale în comunitățile locale respective. Fabrici de var, cărămidă, calcită, vopsele, mine, toate aceste activități au produs și locuri de muncă, respectiv dezvoltare economică, dar au venit cu un preț: o speranță de viață scăzută.
Continuăm să facem proiecte de lege care să vină în sprijinul românilor. Din păcate, USR s-a opus acestei inițiative și toți deputații lor au votat împotriva adoptării. Inclusiv reprezentantul din județul Hunedoara. Doresc să le mulțumesc colegilor parlamentari care au susținut acest proiect și care au înțeles situația hunedorenilor din Vața de Jos și Răchitova.
Natalia-Elena INTOTERO
Deputat PSD Hunedoara
Președintele Comisiei pentru învățământ