În cadrul ședinței Adunării Generale a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), desfășurată astăzi la București, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a fost ales vicepreședinte al UNCJR pentru următorii patru ani.
În calitate de vicepreședinte, Laurențiu Nistor va continua să susțină inițiativele care vizează îmbunătățirea infrastructurii județe-ne, sprijinirea comunităților locale și promovarea unei guvernanțe eficiente la nivel regional.
„Sunt onorat de încrederea pe care colegii din cadrul UNCJR mi-au acordat-o prin alegerea mea ca vicepreședinte al acestei prestigioase organizații. Este un moment important, nu doar pentru mine, ci pentru întreg județul Hunedoara. Voi continua să lucrez alături de ceilalți președinți din țară pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă județele noastre și pentru a promova o dezvoltare echilibrată în întreaga Românie”, a declarat Laurențiu Nistor.
În cadrul aceleași ședințe, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a fost ales președinte al UNCJR, fiind desemnat să conducă organizația pentru următorii patru ani.
„Îl felicit pe domnul Alfred Simonis și îl asigur de întreg sprijinul meu în derularea mandatului pe care l-a primit astăzi din partea colegilor președinți de consilii județene din România”, a adăugat președintele CJ Hunedoara.
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), înființată în 1993, este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică și fără scop lucrativ, ce reunește toate județele din România. UNCJR joacă un rol esențial în consolidarea relațiilor între autoritățile locale și instituțiile centrale, promovând politici publice pentru dezvoltarea durabilă și coeziunea teritorială a României.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara