Un pensionar din zona Bradului era să-și păteze cazierul ori chiar și ajungă în pușcărie după ce a pus mâna pe leafa unui camarad. Inculpatul a luat 2800 de lei dintr-un ATM al unei bănci deși nu erau banii lui. ”La data de 13.10.2022, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată prin plângere, de către numita (…) cu privire la faptul că, în data de 12.10.2022, în jurul orei 17:00, autor neidentificat a sustras din fanta ATM-ului suma de 2800 lei, reprezentând venitul lunar al numitului (soţul reclamantei), sumă de bani ce a fost eliberată de ATM în urma multiplelor solicitări efectuate de susnumită, care a părăsit locaţia fără a ridica banii. (…) Fiind o zi ploioasă, în spatele femeii, mai multe persoane cu umbrele și-au așteptat rândul, primul la rând, fiind inculpatul. Persoana vătămată a introdus în bancomat cardul bancar și codul PIN, încercând de circa trei ori să efectueze retragerea sumei de 2800 lei, însă nu a reușit, pe ecran apărând mesajul ,,fonduri insuficiente,,. Fiind convinsă că, la acel moment, nu a fost virată pensia în contul soțului, a renunțat și, împreună cu soțul, s-au reîntors la domiciliu. Imediat după plecarea persoanei vătămate, ATM-ul a remis suma de 2800 lei, solicitată de către aceasta, sumă ce a fost găsită și însușită de către inculpat”, se arată în dosarul soluționat la Brad. Hoțul n-a avut idee că totul este înregistrat video de camera băncii, așa că s-a trezit la scurt timp cu polițiștii la ușă. Ca să nu ajungă după gratii, individul a returnat pensia pe care și-a însușit-o fără drept, astfel că persoanele vătămate au arătat că s-au împăcat cu el. În aceste condiții, instanța de judecată a dispus încetarea procesului penal faţă de faţă de inculpat, pentru săvârșirea infracţiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.
foto ilustrativ