Nu mai puţin de 55 de laboratoare ale Universităţii din Petroşani vor fi dotate după ultimele standarde. Aici intră inclusiv anveloparea termică a unuia dintre corpurile campusului, dar şi sala de sport ce va avea aparate cardio de tipul celor mai moderne ce le testează studenţilor starea fizică.
Programul este operaţional din această săptămână şi, practic, timp de doi ani de zile, va fi investită în laboratoarele vechi pe care şcoala superioară de aici nu a mai reuşit să le aducă în actualitate, peste 3 milioane de euro, bani ce provin dintr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional, axa 10 de finanţare. „Aproape 2,5 milioane de euro sunt pentru dotarea laboratoarelor din campusul universitar şi 500 de mii de euro sunt pentru reabilitarea termică a celui mai mare spaţiu de învăţământ pe care îl avem în campus, respectiv, corpul C. Acest corp nu a mai fost decât puţin reabilitat de la construirea lui în 1985”, a spus profesor univ dr habil Sorin Radu, Rectorul Universităţii din Petroşani.
Principala preocupare va fi modernizarea laboratoarelor din universitate, dotările de aici permiţând, aşa cum spun profesorii, investigaţii de ultimă generaţie.
„Aducem aparatură care să fie la nivelul actual, care altfel ar fi foarte greu să o achiziţionăm din venituri proprii, sau din cele furnizate de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Aceasta este cea mai mare realizare a noastră, pentru că, după anii 90, am achiziţionat mici piese cu care să modernizăm aceste laboratoare. Acum avem această oportunitate”, mai spune rectorul Sorin Radu.
Profesorul universitar Codruţ Petrilean, prorectorul pentru management universitar, proiecte europene şi internaţionale, cel care a şi scris acest proiect, spune acum că, la final, totul va fi adaptat cerinţelor actuale. „Grupul ţintă este format din 145 de cadre didactice, 3.200 de studenţi şi 146 de doctoranzi. Perioada de desfăşurare a proiectului este până în data de 30 iunie 2022”, a explicat Prof.univ.habil.dr.ing. Codruţ Petrilean, prorector management universitar, proiecte europene şi internaţionale.
Totul va reveni în actualitate aici, iar sala de sport va fi şi ea adusă la cerinţele actuale, pentru că, aşa cum au spus cei care au gândit acest proiect, totul în acest campus trebuie gândit unitar. „Sala de sport va avea parte de aparatură deosebită, pentru că sunt acolo colegi care şi-au dat concursul şi este vorba despre peste 300.000 de euro, ce vor fi investiţi acolo. Vor fi acolo aparate de monitorizare cardio, de îmbunătăţirea a performanţelor dinamice, aparate specifice pentru cluburile sportive profesioniste”, a adăugat Codruţ Petrilean, prorector management universitar, proiecte europene şi internaţionale.
Valoarea totală a investiţiei este de 13.380.083,62 lei, din care 13.112.481,95 lei finanţare nerambursabilă, prin Regio, Axa Prioritară 10, care vizează îmbunătăţirea infrastructurii şcolare. Perioada de implementare este de 24 de luni şi, la final, totul va putea fi folosit în diverse expertize, chiar şi în afara universităţii. „Un astfel de proiect aduce plus valoare nu numai universităţii din Petroşani, ci şi aş spune că este valoros pentru întreaga Vale a Jiului. Noi ne gândim la plus valoarea pe acre acest proiect o va aduce în timp. Colegii noştri sunt foarte bine pregătiţi, dar nu au avut această verigă, acum o au. Putem să facem contracte cu agenţi economici, prin care să creştem valoarea şi experienţa colegilor noştri”, a mai spus prorectorul Petrilean.
În următorii ani, odată cu dotarea laboratoarelor, studenţii şi cadrele didactice vor avea posibilitatea să se perfecţioneze şi să devină competitivi. La final, Universitatea din Petroşani va avea posibilitatea să acceseze noi programe de studiu şi să creeze noi oportunităţi, dată fiind dotarea bazei didactice la astfel de standarde.
Diana Mitrache