Unul dintre cele mai autentice târguri de produse unicat, realizate de copii este la Școala Gimnazială I.G Duca. Aici elevii, unii dintre ei, cu cerințe speciale, pentru care munca a fost una titanică, au creat obiecte unice, special pentru sărbătoarea Crăciunului.

Le-au scos la vânzare și, cu banii strânși, își vor dota clasele. De altfel, pe parcursul târgului, de mai multe ori, i-am auzit scandând „jaluzele” sau alte sloganuri, semn că, din banii strânși vor face ceea ce mai este nevoie în clasele lor. Asta, pentru că școala are mobilier nou, table smart și sistem informatic complet.
„Am făcut tablouri cu tematică specifică, globuri, deserturi pentru Moș Crăciun și aproape de toate”, a spus unul dintre copiii veniți la târgul din sala de sport a școlii.
„Toate sunt făcute de noi. Le-am făcut cu dorința de a fi frumoase și apoi ca să le vindem”, a completat o altă elevă.


„Am fost la târgul de Crăciun și anul trecut. Acum avem și turtă dulce, în formă de căsuță. E o tradiție foarte drăguță”, a spus o alta.
Au devenit astfel mici negustori, cu obiectele create de ei, iar printre aceștia s-au numărat și copiii cu cerințe speciale. Standul lor a fost unul absolut inedit și cumpărătorii nu au lipsit.
„Le-au făcut cu mult drag și în mult timp. Pentru copiii cu nevoi speciale este destul de greu să lucreze, dar cu repetiție și încet, am ales câteva produse inedite”, a spus Florentina Păunescu, cadru didactic la clasele cu nevoi speciale.


Ca la orice târg de Crăciun și aici puteai să bei un ceai cald, o limonadă, sau să guști o felie de cozonac, o turtă dulce, sau biscuiții pregătiți pentru Moș Crăciun.
„După succesul de anul trecut al Târgului Narada, acum, în săptămâna altfel, am organizat un târg de Crăciun, la care participă și acum 20 de clase, plus învățământul de artă. Este un târg la care au venit foarte mulți copii, cu produse. Anul trecut, cu banii strânși, am cumpărat tot ce ne-a trebuit pentru a realiza sala europeană Erasmus. Acum, continuăm tradiția și banii vor fi folosiți la cele ce le trebuie în clasele lor”, a spus Ștefan Demeter, directorul Școlii Gimnaziale I.G Duca din Petroșani.

Diana Mitrache