T uriștii care ajung în stațiunea Straja din Valea Jiului nu mai plătesc parcarea. Este o decizia a autorităților locale, care spun că sezonul a fost unul greu, fără zăpadă și, pentru a le veni în sprijin și celor care ajung să schieze pe cei 6 km de pârtii, primarul a decis că poate renunța la taxa de parcare.
Începând cu data de 10 ianuarie,
parcarea în zona Agrement, adică pe cele câteva sute de locuri realizate recent, nu se va percepe taxă. Este parcarea ce deservește telegondola din Straja și decizia va fi valabilă până la finalul sezonului de schi, pentru că administratorii domeniului schiabil încă așteaptă să ningă.
„Am ținut cont că apar cheltuieli
suplimentare în fiecare familie și ne dorim să avem cât mai mulți turiști la Straja, deși vremea este cum este. La Straja se schiază pe 6 km și vreau să scot astfel în evidență că avem un proiect de 10 ani de zile, iar administratorii o fac cu maximă competență, iar noi vrem să aducem turiștii la tegondolă și să nu mai plătească și parcarea”, a spus Lucian Resmeriță,
primarul municipiului Lupeni.
Iar primarul spune că, și dacă va pierde, măcar va câștiga la numărul turiștilor care vor urca cu telegondola și tot sunt în avantaj. „Ne-am gândit la toate și și dacă avem pierderi, ne descurcăm și primăria nu va simți lipsa banilor de pe parcare”, a mai precizat Lucian Resmeriță.
Peste 400 de locuri de parcare sunt amenajate în baza unui parteneriat semnat între administrația de la Lupeni și Consiliul Județean Hunedoara, în zona de Agrement de la îmbarcarea în telegondolă, așa că, oricine vine să schieze aici, poate lăsa mașină fără taxă.
Diana Mitrache