P entru prima dată, stațiunea Straja are un sistem de hidranți, cu care pot fi preîntâmpi­nate incendiile în toată stațiunea. Asta, pentru că aici sunt foarte multe construcții, care riscă în orice moment să ardă, dacă nu ajung păompierii la timp. Doar că sistemul de hidranți este astfel amnplasat, încât acum nu mai sunt probleme cu aprovizionarea cu apă.
Sunt zeci de cabane la Straja, iar pompierii erau nevoiți să urce, din Lupeni, cu mașinile, pe drumul ce duce spre stațiune, atunci cnd izbucneau în zonă incendii.
Dar, din acest sezon, vorbim despre primul
sistem modern de hidranți, care este deja montat și alimentat cu apă.
„Suntem în momentul în care rețeaua de hidranți a fost realizată 100%. Atât pe zona Straja nouă, cât și în zona cabanei vechi. Este o rețea de 16 hidranți. Ca lungime, sunt 1,5 km reețaua pentru hidranți. Aducțiunea de apă pleacă din zona Agrement și vom pompa până în
rezervorul de
înmagazinare ce a fost finalizat acum 2 ani”, spune Cristian Ionică, managerul SC Apa Serv Valea Jiului.
Apa este adusă din municipiul Lupeni, printr-un sistem de pomnpare, care va fi funcțional de anul viitor. Până atunci, apa folosită este cea din rezervorul montat în munte și care captează trei izvoare. „Din Lupeni aducem apă, pe o diferență de nivel de 800 m, 4,5 km, cu conducte de 140, printre pâraie, stânci, săptături, în condiții de munte. Precizez că toată lucrarea a fost realizată de Apa Serv”, adaugă Florin Ciucur, șef Departament Exploatare din Apa Serv Valea Jiului.
Straja este una
dintre cele mai
frecventate stațiuni în sezonul de munte, iar aici vin mii de oameni în fiecare week-end cu zăpadă. Așa că sistemul de hidranți erau unul absolut necesar. Mai ales că toate cabanele se încălzesc cu sisteme proprii, alimentate pe lemn, în general.
Diana Mitrache