O nouă ediție a festivalului Plăcintelor Pădurenești va avea loc în Ținutul Pădurenilor. În perioada 7-8 august, în centrul satului Poiana Răchițelii din comuna Cerbăl, din Ținutul Pădurenilor va avea loc o nouă ediție a Festivalului Plăcintelor Pădurenești. Potrivit organizatorilor, cei prezenți vor avea ocazia să ia parte cu voie bună la recitalurile îndrăgiților artiști populari din “pădurenime” dar și la cele ale invitaților speciali ai acestora În acelasi timp, câteva dintre cele mai emblematice reprezentante ale acestei frumoase zone folclorice hunedorene, vor face o demonstrație ”pe viu” privind modul unic de preparare a plăcintelor pădurenești tradiționale, pe care toată lumea este invitată să le guste și să le ”jurizeze”. Este cea de-a doua ediție a festivalului, prima fiind organizată în anul 2019. Anul trecut evenimentul nu a putut avea loc din cauza restricțiilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus.

Monika BACIU