P este 700 de oameni din Lupeni nu au acte valabile, ori nu au avut niciodată vreun certificat de naștere măcar. Este și motivul pentru care administrația locală le va face, totul fiind posibil în baza unui proiect finanțat cu fonduri norvegiene și care vine în sprijinul acestei categorii defavorizate.

Sunt sute de oameni din Lupeni care nu au actele valide și nici nu și le-au putut reînnoi, din motive legate de sărăcie și ignoranță, așa că primarul, Lucian Resmeriță, spune că le va face acte ca să poată munci, ori călători. Mulți dintre ei sunt copii, cărora părinții nu le-au făcut niciodată un certificat de naștere și par oameni fără identitate. „Proiectul deja a trecut de tot ceea ce înseamnă eligibilitate și verificări și toate au fost 100% în regulă și așteptăm să îl semnăm. Este în valoare de aproximativ 2 milioane de lei și se referă la categoria de cetățeni care încă nu a reușit să aibă toate
documentele în regulă. Vorbim despre cărți de identitate, certificate de naștere. Până cum am introdus în proiect cam 750 de oameni, care se află în această situație”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În era digitalizării, la Lupeni, în Valea Jiului și sigur nu doar aici, sunt oameni care, pe motiv că nu au un domiciliu stabil, nu pot să își reînnoiască actele de identitate, ori nu le-au luat certificat de naștere copiilor lor. „Ne dorim prin acest proiect să rezolvăm toate aceste cazuri”, a mai adăugat primarul.
Primăria Lupeni are acum în derulare proiecte europene în valoare de aproximativ 40 de milioane de lei și 15 milioane de lei vin aici pe fonduri guvernamentale, tot pentru astfel de proiecte. Dar, după ce le face acte, tot prin acest proiect, primarul susține că le va reface și locuințele. „La intrarea în Lupeni, pe strada Revoluției, avem două blocuri care sunt foarte vechi, care au niște
probleme din punct de vedere al construcției și am reușit și pe acestea să le introducem în acest proiect, așa încât să le anvelopăm, să schimbăm geamurile, ușile, acoperișul. Proiectul este deci unul complex, iar unii vor primi chiar masă caldă, iar pe copiii lor îi vom trimitem la școală cu ghiozdane și haine”, a conchis Lucian Resmeriță.
Primarul spune că e convins că va implementa curând acest proiect și îl vede ca o continuare a primului, denumit generic Bahtalo, un alt proiect prin care oamenii au primit locuințe reabilitate, masă caldă, rechizite
pentru copii și în care sunt învățați să își găsească de lucru, ori să urmeze cursuri de calificare.
Diana Mitrache