„FESTIVALUL CETĂȚII MĂLĂIEȘTI – ISTORIE ȘI TRADIȚII” – ediția a IV-a, a demonstrat și de această dată că tradițiile sunt păstrate și istoria nu a fost uitată.
Pe parcursul manifestarilor, cei care iubesc istoria dar și activitățile în aer liber s-au bucurat de parade ale gărzilor, prezentări de arme, demonstrații de luptă, au tras cu arcul, au participat la atelierele specifice și s-au bucurat să afle mai multe despre istoria acestor minunate locuri. In plus, schimbul gărzilor și spectacolele de dansuri medievale i-a bucurat pe toți cei prezenți.
“Am participat cu mult drag la deschiderea oficială, care a avut loc în această zi de toamnă, alături de colegii mei, la invitația primarului Ioan Vlad. Mă bucur să văd că Istoria prinde viață pe aceste meleaguri care păstrează o zestre de neprețuit! Județul Hunedoara are comori pe care suntem datori să le păstrăm și să le promovăm! Cetatea Mălăiești este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Țara Hațegului și apreciez în mod deosebit implicarea Centrului de Cultură și Artă al Județului Hunedoara și Direcției Generale de Administrare Monumente istorice și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, instituții subordonate Consiliului Județean Hunedoara, pentru implicarea în susținerea acestui eveniment!”, a declarat presedintele CJHunedoara, Laurentiu Nistor.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Sălașu de Sus.
Cea de-a a IV-a ediție a „FESTIVALULUI CETĂȚII MĂLĂIEȘTI – ISTORIE ȘI TRADIȚII” a avut loc sâmbăta, 3 Septembrie,cu parade ale gărzilor, prezentări de arme și demonstrații de luptă.