O distracție în zona de agrement Brădet din Petroșani s-a terminat la spital. Mai mulți tineri s-au urcat pe capota unei mașini și, unul dintre ei s-a dezechilibrat. Șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac. Acolo i-a zdrobit piciorul unuia dintre cei aflați pe capotă.

„La data de 22 iunie 2024, în jurul orei 05:50, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.

Poliţiştii care s-au deplasat la fața locului au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 18 ani, din Petroșani, în timp ce conducea un autoturism în zona parcului Brădet, din Petroșani și transporta pe capotă doi tineri, în momentul în care unul dintre tineri, un minor în vârstă de 15 ani, din Petroșani, s-a dezechilibrat, cel aflat la volan a pierdut controlul direcţiei și a lovit un copac, prinzând piciorul minorului respectiv între autoturism și copac. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a minorului. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală”, spune Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ HD .