Sunt singuri și neajutorați, nu mai au rude, iar casa le este pustie. Vorbim despre vârstnicii din Valea Jiului care au nevoie de sprijin, iar un ONG, care poartă numele Kandila se va ocupa de ei. Proiectul a fost lansat chiar de Ziua Internațioanlă
de Conștientizare a Abuzurilor Asupra Vârstnicilor, la Petroșani și Petrila.

„Nimeni nu rămâne în urmă” este motto-ul sub care reprezentanții acestui ONG, ce au în spate experiența de la o altă organizație ce s-a ocupat de vârstnici, vor să ajute oamenii rămași acasă în urma copiilor și a nepoților. Au nevoie de ajutor, nu au cum să se deplaseze, ori să își facă anumite tratamente medicale și atunci, acești oameni le vin în spirjin.
„De azi vom lansa și o pagină pe rețelele de social media, unde, fiecare dintre cei care au nevoie de noi ne pot apela. Tot pe rețelele acestea pot găsi cum pot apela la noi, la un asistent social, la un îngrijitor la domiciliu, sau un asistent medical, așa încât să ajungem să ajutăm cât mai multă lume”, a spus Alexandru Kelemen, reprezentant al Asociației Kandila.
Dar cine sunt cei care pot beneficia de aceste servicii? Sunt oameni singuri, imobilizați la pat, ori care nu mai pot ieși din casă, au fost internate în spital și au nevoie de tratamente, sau chiar oameni care au nevoie de asistență de specialitate. Iar, deocamdată, cei care apelează la ajutor, vor plăti pentru serviciile prestate.
„Avem un cost per serviciu, deorece noi aducem niște persoane care sunt angajate și ele trebuiesc plătite din ceva. Dar, cu ajutorul autorităților publice locale, dacă vor veni într-un parteneriat cu noi, vom putea, bineînțeles, să cofinanțăm aceste servicii, în funcție de veniturile vârstnicilor. În funcție de nevoia fiecărui vârstnic, noi calculăm un preț pe oră, Va ajunge cam 55 și 60 de lei pe oră va fi îngrijirea de bază, nu supravegherea, că vorbim despre intervenții, pansare, schimb scutec”, mai spune Alex.
Serviciile vor putea fi valabile, deocamdată la Petroșani și la Petrila, iar edilii de aici recunosc câtă nevoie au de un astfel de serviciu.
„E mai mult decât necesar ceea ce fac ei și ceea ce își pun în plan să facă. Probabil că, peste un an o să vorbim despre Alex de la Kandila, nu Caritas. Să știți că problema vârstnicilor este din ce în ce mai acută și în zona noastră și așa cum ați identificat acolo câteva probleme, ele sunt mai mult decât reale”, a precizat și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Și primii care intră în contact cu acești oameni sunt preoții. „Cred că o societate, pentru a fi sănătoasă, trebuie să acorde atenția și grija cuvenită acestor categorii sociale. Aici, în Petroșani, în fiecare primă zi de vineri din lună vizitez 30, 40 de persoane vârstnice bolnave și întâlnesc tot felul de situații și bolnavi foarte bine îngrijiți dar și oameni care au mare nevoie de ajutor. Salut cu drag inițiativa proiectului demarat de Alexandru Kelemen ”, a spus părintele Ciprian Scheianu, Biserica Catolică Sfânta Varvara Petroșani.
„Cred că înțelege fiecare dintre noi că, în lume aceasta în care trăim funcționează multe lucruri ca un bumerang și ce trimi­tem, ne vine înapoi”, l-a completat și Iulian Selaje, preotul Bisercii Ortodoxe Sfânta Treime Petroșani.
Proiectul ce a fost lansat acum poate fi consultat pe pagina de socializare a Asociației Kandila, ori pe strada Independenței la nr 18/2, sau pot suna la numărul de telefon 0766374628.
Diana Mitrache