Investitorul privat care a cumpãrat actiunile fostului Hotel Central, aflat în „buricul” municipiului Petrosani, tine zona ce se vrea una care sã atragã turistii, în mijlocul unei jungle, închisã dupã un gard de sârmã.
Lighioane, insecte, bãlãrii si chiar copaci au crescut dincolo de gard în zona zero a Capitalei Vãii Jiului si culmea! are toate taxele la zi – semn cã, probabil, asteaptã pestele cel mare. Nimeni din Petrosani, însã, nu i-o fi cerut pânã acum sã facã ceva pentru ca zona sã fie adusã la un mod care sã nu mai încurce vizual trecãtorii. Din pãcate, persoana juridicã în cauzã ar putea fi trasã la rãspundere, pusã la platã sau sanctionatã asa încât sã ia o decizie, dar nu poate fi obligatã sã construiascã altceva. Iar situatia nu este singularã
„Din pãcate, sunt destule terenuri pe care puteau fi edificate, fie obiective de interes public, fie constructii private, care sã aducã un plus de frumusete orasului. Dar, prea multe nu putem face, pentru cã toate sunt în proprietate privatã”, spune jurist Adrian Negoe, secretarul Primãriei Petrosani. Edilii locali spun cã ar putea sã îi sanctioneze dacã nu îsi curãtã aceste terenuri, dar nici asta nu au fãcut pânã acum, cã, probabil, nu a fost cazul. Iar taxele sunt la zi. Pentru terenul situat lângã clãdirea vechii poste, si ea abandonatã pentru a fi demolatã, dar ulterior reabilitatã, când a dispãrut bulina rosie, dar tot nefolositã, taxele si impozitele sunt la zi.
Asa se face cã, la un simplu calcul, pentru suprafata de 1.216 mp din centrul Petrosaniului, pe care cândva era un vechi hotel, ce aducea un iz de istorie, dupã felul cum era construit, proprietarul, reprezentantul unei firme din Hunedoara plãteste 918 lei pe an. Taxa i-ar putea fi majoratã, ca sã fie fortat cumva sã renunte la bãlãrii, dar nimeni nu s-a gândit la asta. „Nu putem sanctiona proprietarii pentru faptul cã nu construiesc, pentru cã nu avem prevedere legalã în acest sens. Se poate lua legãtura cu proprietarul pentru a-si curãta terenul, a-l cosi si a-l igieniza. Doar în acest sens. Dar nu îl putem obliga pe proprietar sã facã din el un parc sau sã construiascã o clãdire. Consiliul Local, însã, ar putea mãri, prin hotãrâre, impozitul în cazul în care nu îl întretine, cu 500%”, a mai spus jurist Adrian Negoe, secretarul Primãriei Petrosani.
Nu s-a întâmplat asta niciodatã si, din pãcate, situatia se repetã pe tot parcursul Bulevardul 1 Decembrie 1918, din zona centralã, pânã spre cea din apropierea spitalului. Proprietarii acestor terenuri nu au fost niciodatã trasi la rãspundere. De vechea postã, clãdire ce apartinea de Romtelecom, nu s-a mai ales nimic, iar chioscurile din apropierea ei sunt deja pãrãsite. Si toate, în zona zero a orasului, desi, aici, ar fi trebuit sã se ridice, încã de prin 2007, un hotel de patru stele. Investitorul, care are actiuni la SIF Banat s-a rezumat însã doar la a demola vechiul hotel si a împrejmui terenul viran, care an de an este nãpãdit de bãlãrii, iar de curând a cumpãrat si clãdirea vechii poste, pe care spunea cã o va demola
Diana Mitrache