L uni, 22 ianuarie, echipa de Liga a III-a Jiul Petroșani (locul 6 în Seria a 7-a) s-a reunit pentru a relua ce a mai rămas din sezonul 2023-2024.
Conducerea C.S.M Jiul a luat măsuri
radicale în ceea ce privește remanierea lotului, a urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din toamna trecută.
Astfel, pe cale amiabilă s-a renunțat la colaborarea cu antrenorul Adrian Enășescu, care a condus echipa Jiul între etapele 10-15.
El venise după Flavius Boroncoi (etapele 1-4), Gabriel Radu (etapele 5-8) și Damian Militaru (etapa 9). În cele 6 meciuri cât a stat pe banca Jiului, Adrian Enășescu a avut 2 victorii 1 egal și 3 înfrângeri.
De asemenea, Jiul a renunțat în această iarnă la serviciile jucătorilor Paliu, Jurcuț, Dănăilă, Istrate, Ferhaoui, Marincat (Cocină), Vl. Stancu.
La revenirea la Jiul, antrenorul Flavius Boroncoi (47ani) a spus: „Revin la Petroșani cu inima deschisă. Plecarea mea în septembrie anul trecut de la Jiul a avut cauze obiective, de ordin familial. Vom încerca în cele trei etape rămase din sezonul regular să strângem rândurile, să obținem, cât mai multe puncte din cele trei meciuri, cu C.S.M Deva, C.S.C Ghiroda și C.S.U II Craiova.
E greu să mai sperăm la play-off, dar vreau ca în play-out să fim cei mai buni, până atunci sperând să întărim, să consolidăm o echipă bună” a precizat Flavius Boroncoi.
Reamintim, rezultatele lui Flavius Boroncoi în cele patru meciuri au fost: 2-1 cu Viitorul Șimian, 2-1 la C.S.O Turceni, 8-1 cu F.C.U II Craiova și 2-0 cu Voința Lupac, echipa fiind pe primul loc la plecarea sa de la Petroșani. În acest timp, Flavius Boroncoi a antrenat echipa de juniori U.19 a C.S.M Mediaș.
Noi jucători ai Jiului sunt Alexandru Pătlăgică, Narcis Plută și Răzvan Covaci, revenind după o mai veche accidentare.
De asemenea, a semnat pentru Jiul Ovidiu „Bebeto” Lupuleț (foto), un atacant de 24 de ani (1,88m), cu junioratul la Traunstein (Germania), iar ca senior, la C.S Afumați, Pandurii Tg. Jiu, Csikszereda Miercurea Ciuc, A.C.S Tg. Mureș și F.C S.R Brașov.
Liga a III-a, Seria a 7-a
-clasament la zi-
1.C.S.M DEVA 15 9 5 1 41-15 32
2.C.S.C GHIRODA 15 9 4 2 48-21 31
3.A.C.S.O FILIAȘI 15 10 1 4 44-19 31
4.VIITORUL ȘIMIAN 15 8 3 4 38-25 27
5.C.S.U II CRAIOVA 15 8 0 7 41-35 24
6.JIUL PETROȘANI 15 6 1 8 29-32 19
7.VOINȚA LUPAC 15 6 1 8 27-32 19
8.GILORTUL TG. CĂRB.15 6 1 8 27-38 19
9.F.C.U II CRAIOVA 15 3 2 10 20-46 11
10.C.S.O TURCENI 15 0 2 13 12-64 2