A plouat mult, dar specialiştii sistemului hidrotehnic spun că precipitaţiile sunt în grafic. Nu s-au înregistrat creşteri mari de debite şi în Defileul Jiului, apa a crescut cu doar o jumătate de metru.
În Valea Jiului nu s-au înregistrat probleme pe niciunul dintre cursurile de apă, iar cel mai mult a plouat în estul Văii Jiului.
„A plouat destul de mult. În ultimele 6 zile avem peste 100 l/mp, atât pe est, cât şi pe vest. Am avut creşteri pe Jiul de Vest, de 30 -35 de cm, iar pe Jiul de Est mult mai mari, de  50-55 de cm, iar ca atare, debitul pe Jiu, în Petroşani este mult mai mare, decât pe partea de Vest a Văii Jiului, unde eram obişnuiţi cu precipitaţii mai bogate. Pe defileu avem acum un debit de 45 mc/s. Iar ca să fac o comparaţie, la ultima viitură mai puternică, aveam, doar pe Jiul de Vest, în Aninoasa, un debit de peste 100mc/s. Practic, cele două Jiuri sunt la jumătatea unui debit de la ultima viitură”, a spus Sorin Corici, şef al Sistemului Hidrotehnic Ape Jiu.
Precipitaţiile au fost mai abundente în zona de est, în Petrila, Cimpa, Jieţ, acolo fiind şi cele mai mari creşteri de debit a apelor. „Am avut, cumulat, 108 l/mp, în ultimele 6 zile, dar consider că a fost o ploaie necesară că era secetă.  Avem cod galben pe hidrologie, pe cursurile de apă, până marţi seara, dar ne aşteptăm în continuare la precipitaţii în această lună, iunie fiind o lună ploioasă”, a mai adăugat şeful sistemului hidro Sorin Corici. Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 16 iunie, ora 10:00 – 18 iunie, ora 10:00 vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale,  grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25- 30 l/mp şi pe arii restrânse 40…60 l/mp. Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii.
Diana Mitrache