ITI Valea Jiului a ajuns la faza la care Guvernul trebuie să aprobe strategia de dezvoltare a zonei. Consiliul Județean Hunedoara este partener alături de U.A.T.-uri și ONG-uri din I.T.I. Valea Jiului în cadrul unui proiect depus și selectat la finanțare de către Comisia Europeană în cadrul programului ”Schimb de experiență între regiunile carbonifere” care fac parte din Inițiativa pentru regiuni carbonifere în tranziție din Balcanii de Vest și Ucraina. Programul constă în schimburi de experiență, vizite de lucru, sprijin din partea experților U.E.
”Suntem în etapa în care Guvernul trebuie să aprobe strategia de dezvoltare a Văii Jiului și a județului Hunedoara pentru a include în această strategie proiectele care se vor dezvolta. Așteptăm primele etape de finanțare în așa fel încât să putem crea un colectiv, prin concurs, care să se ocupe de gestionarea acestui ITI. Ne dorim să facem niște scimburi de bună practică cu ITI Delta Dunării să putem vedea ce a fost bine și poate elementele care au încetinit dezvoltarea ITI Delta Dunării să nu le repetăm noi. După ce toate aceste elemente vor fi finalizate vom putea dezvolta proiecte care să atragă fonduri înspre Valea Jiului. Ne dorim să grupăm specialiști de la toate primăriile dar și specialiști angajați special pentru scriere de proiecte care să și răspundă și să urmărească desfășurarea acestor proiecte. Altfel nu ne vom putea atinge scopurile acestei asociații și nu ne vom putea atinge scopul de a atrage fonduri europene care să fie corect cheltuite și corect gestionate”, a declarat Prof Univ Dr Ing Radu Sorin Mihai Rectorul Universității din Petroșani.
Președinte al Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului a fost ales Radu Sorin, rectorul Universității Petroșani, vicepreședinți au fost desemnați Maria Răducanu (Primăria Vulcan) și Alexandru Kelemen, din partea ONG-urilor partenere, în timp ce secretar general este Ovidiu Câmpean, reprezentantul Primăriei Municipiului Petroșani.
Monika BACIU