M-am auzit strigatã pe nume de bunica Iren. Am fãcut ochii mari scormonind prin memorie, dar nu îmi aminteam nimic despre femeia aflatã în fata mea. Cu un sentiment de jenã, chiar vinovãtie, am întrebat de unde ne cunoastem. A descris cartierul unde copilãrisem, precizând cã ea este Irina, fata crescutã de sora ei din Petrila… Era Irina Rãdulescu, copila mignonã, sfioasã si frumoasã ca un star de cinema… Din tot ce stiam, doar ochii de un albastru metal îmi reaminteau de frumoasã fatã de atunci.
Sã fii bunicã si sã ai grijã singurã de opt nepoti mãruntei, între 4 si 12 ani, pare coplesitor pentru un om care simte uzura vietii. Mai este si bunicul, dar el este plecat mai toatã ziua la muncã… Când am pãsit în apartamentul cu douã camere, din care numai una era functionalã, de pe str. Independentei, Petrosani, am dat peste 6 din cei 8 copii, frumosi si foarte timizi, nepoti ai lui Iren Muntean. Bunica Iren, o femeie care te învãluie cu privirea si atitudinea unui om cald si blând, gãtea în bucãtãria micã. Ochii ei si conformatia fetei vorbeau despre o frumusete apusã parcã prea devreme, la cei 58-59 de ani ai sãi. Am aflat despre situatia deloc usoarã în care se aflã si am încercat sã-i îndulcim, pentru scurt timp, povara neajunsurilor. I-am dus, împreunã cu Mariana Popa Costas si Lavinia Grigoriu, îmbrãcãminte donatã de viceprimarul Lupeniului, Iosif Mesaros, jucãrii, hranã… S-a alãturat micului grup de ajutorare si omul de afaceri Cãtãlin Tugulea, care a donat materiale de constructii pentru cã bunica Iren sã poatã repara si a doua camerã a apartamentului.
M-am auzit strigatã pe nume de bunica Iren. Am fãcut ochii mari scormonind prin memorie, dar nu îmi aminteam nimic despre femeia aflatã în fata mea. Cu un sentiment de jenã, chiar vinovãtie, am întrebat de unde ne cunoastem. A descris cartierul unde copilãrisem, precizând cã ea este Irina, fata crescutã de sora ei din Petrila… Era Irina Rãdulescu, copila mignonã, sfioasã si frumoasã ca un star de cinema, din blocul de vizavi de al meu, din cartierului Puskin, acum Prundului. Din tot ce stiam, doar ochii de un albastru metal îmi reaminteau de frumoasã fatã de atunci. Irina era oarecum rusinatã de faptul cã viata ei nu a fost una strãlucitã, cã greutãtile i-au ofilit trupul, pentru cã repeta mereu cã ea nu a cerut nimic, cã se descurcã împreunã cu familia ei asa cum pot…
„Sunt nepotii mei, 5 de la una dintre fete si alti 3 de la cealaltã fatã a mea. Ele au plecat la muncã în strãinãtate, iar cea de-a doua se întoarce zilele astea. Pentru a nu exista probleme, adicã sã nu fie acuzate cumva, cum se mai întâmplã, cã si-au pãrãsit copiii, am obtinut statut de bunicã maternalã. Cei de la social au venit, ne-au ajutat. Fiica mea, mama celor cinci nepotei, are contract si dupã fiecare lunã vine acasã. Lucreazã o lunã si o lunã stã acasã. Dar sã stiti cã noi nu am cerut nimic, ne gospodãrim cum putem… Vã multumesc mult” – a spus Irina Munteanu, parcã scuzându-se cã nu duce o viatã usoarã.
Cât am stat în casa ei, am urmãrit-o, fãrã sã vreau, datoritã uimirii de a da peste Irina copilãriei mele în demersurile de ajutorare, si am constatat cã sfiala si cãldura cu care îsi învãluia nepotii erau aceleasi ca în copilãrie. Greutãtile nu au schimbat-o, lucru rar la cei greu încercati de viatã. Copiii parcã îi împrumutaserã comportamentul pentru cã nu s-au apropiat neinvitati de cutiile cu jucãrii si dulciuri. Bucuria li se citea pe chipuri, iar ochii iscodeau pachetele… Mariana si Lavinia le-au desfãcut, s-au jucat cu cei mici încercând sã rupã bariera sfielii, în timp ce eu vorbeam cu bunica lor si încercând sã nu pierd nimic din tabloul din fata mea. Socul descoperirii Irinei încã persistã si acum, la mai mult de o sãptãmânã de la acel moment, iar senzatia de nod în gât apare ori de câte ori rememorez atitudinea si chipul ei…
Ileana Firtulescu