Consilierii locali de la Petroșani au aprobat în ultima ședință de Consiliu Local proiectul care prevede „Dezvoltarea unei rețele de şcoli verzi în Municipiul Petroșani”. Astfel în cadrul acestui proiect sunt cuprinse mai multe clădiri care aparțin unităților de învățământ de pe raza munici-piului Petroșani. În cadrul proiectului pe aceste terenuri se vor realiza o serie de investiții.
”UAT Municipiul Petroşani va depune proiectul „Dezvoltarea unei rețele de şcoli verzi în Municipiul Petroșani” în cadrul Planului Național de Redresare şi Rezilienţă- PNRR, Componenta C15 – Educație, Investiția 10 Dezvoltarea rețelei de şcoli verzi și achiziționarea de microbuze verzi, Apelul de proiecte: Construirea şi dezvoltarea unei rețele-pilot de şcoli verzi, gestionat de Ministerul Educației, sursa de finanţare având ca scop asigurarea sustenabilității unităților de învăţământ preuniversitar prin tranziţia la școli verzi. În cadrul proiectului sunt cuprinse patru clădiri ale următoarelor unități de învăţământ: Şcoala Gimnazială nr. 2: suprafață desfăşurată= 1.220 mp; Școala Gimnazială „Carmen Sylva”: suprafață desfășurată= 2.322 mp; – Colegiul Economic Hermes: suprafață desfăşurată= 3.288 mp; – Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida: suprafață desfășurată= 2.876 mp. Conform ghidului de finanțare, unul din documentele obligatorii la depunerea cererii de finanțare, pentru etapa de eligibilitate este Hotărârea de Consiliu Local privind disponibilitatea terenului. Pe aceste terenuri puse la dispoziție, conform ghidului de finanțare vor putea fi realizate amenajări exterioare, alocare maximă de 8% din totalul investiției, respectiv: traseu sportiv-aplicativ/de orientare turistică. Loc de joacă senzorial, foişor/pergolă de relaxare în aer liber; Grădină de legume/flori/plante aromatice etc., observator astronomic. Tipurile de investiții pentru categoria de „Amenajări exterioare”, vor fi stabilite detaliat, la etapele întocmirii Documentațiilor de avizare a lucrărilor de intervenții și a Proiectele tehnice pentru fiecare unitate de învățământ cuprinsă în proiect”, arată documentul de ședință votat de către consilierii locali de la Petroșani.
Monika Baciu