F onduri importante s-au investit în infrastructura medicală din municipiul Lupeni. Spitalul municipal Lupeni a obținut finanțare pe mai multe axe pentru îmbunătățirea actului medical. Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni a explicat care sunt principalele investiții.

”Am reușit în 2-3 ani tehnologizăm foarte bine din punct de vedere al aparaturii tot ceea ce înseamnă actul medical. Avem aparatură de ultimă generație. Totul a fost posibil în baza unui efort colectiv. Avem echipe care au reușit să realizeze astfel de proiecte. Am reușit, pe lângă dotare, să facem în așa fel încât toate paturile din Spitalul municipal Lupeni să fie schimbate. În jur de 145 de paturi au fost înlocuite cu altele moderne. Am reușit să obținem un lucru greu de imaginat. Adică, să obținem un RMN. S-a semnat un contract de 7 milioane pentru un RMN. Vom construi o zonă în afara spitalului pentru funcționarea acestui RMN”, a precizat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni, la MONDO TV.
Monika BACIU