Aproape 5 milioane
de lei vor fi investiți la Straja și în Pasul Vâlcan, pentru lucrările de
introducere a apei potabile. Cei de la Consiliul Județean Hunedoara spun că lucrările încep și la Vulcan și că în Straja vor fi continuate.

Stațiunile de munte din Valea Jiului nu au avut deloc apă potabilă și se descurcau destul de greu. Numai la Straja, cabanierii știu cât d egreu a fost să le spună turiștilor că apa nu poate fi consumată de la robinet, iar în mai multe rânduri au existat și probleme din acest motiv. Așa că acum, cei de la Consiliul Județean Hunedoara spun că au în plan noi investiții în stațiunile de munte de la noi. „În bugetul care a fost aprobat anul acesta, alocăm bani de la CJH pentru a aduce apa în Pasul Vâlcan și aici avem 2,8 mi-lioane de lei, iar la Straja mai
trebuie, pentru a rezolva problema cu apa potabilă în jur de 5 mili­oane de lei. Anul acesta s-a prognozat în buget 2 milioane de lei. Așa că ne ducem aproape de finalizarea lucrrăilor și la Straja și apoi și la Pasul Vâlcan”, a spus Costel Avram, administrator
public al județului Hunedoara.
Ideea în baza căreia se va
introduce apa în stațiune
presupune colectarea apei din 3 izvoare, transportul ei pe 4 km, până la un rezervor de înmagazi­nare, unde va fi o zonă de dezinfecție a apei și, la final, pe aproape o jumătate de km, va fi rețeaua de distribuție pentru apă de calitate, potabilă, din punct de vedere fizico-chimic și bacteriologic. Sursele pe care le captează acum cei de la Apa Serv pot asigura apa și pentru dezvoltarea continuă a stațiunii, pe viitor.
Diana Mitrache