Î nvăţământul profesional și dual între certitudini și aspirații. Acesta este titlul unei mese rotunde ce s-a derulat într-un parteneriat cu liceele care au clase în acest tip de învățământ din Valea Jiului. Totul face parte dintr-un proiect amplu denumit generic „VET-SMART – Școala Millenium –formare activă și responsabilă pentru toți”.

Ideea prioncipală este aceea de a califica, direct din liceu, profesioniști, pentru că lipsa muncitorilor calificați de pe piața muncii, se resimte în tot județul Hunedoara. Acest fapt a determinat autorităţile şi mediul de afaceri să ia în calcul tot mai mult parteneriatul cu unităţile de învăţământ profesional și dual, în vederea iniţierii şi dezvoltării unor clase dedicate pregătirii elevilor în meseriile cele mai căutate de pe piața muncii.
În acest context s-a desfăşurat, la Biblioteca Universității din Petroşani, o masă rotundă care a adus față în față reprezentanții Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, ai conduccerii Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroşani, ai Colegiului Tehnic „Hermes” Petroşani, ai Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Petrila, respectiv ai administrației publice locale a orașului Petrila şi reprezentanți ai mediului de afaceri deja implicat în pregătirea viitorilor meseriași în diverse domenii profesionale, în clasele de învățământ dual.
Unele firme din zona Văii Jiului au deja experiență în acest domeniu, Apa Serv fiind un partener cu care liceele au lucrat pentru calificarea tinerilor, alături de firme prtecum: Sebaservex, Lascăr Auto Motors, Jiul Comaliment, Unimat, Centrul de calcul Info 98, Nina Prod Com, E.M. Livezeni, Skyautomoto Service, Auto Sebdar, Autoservice DN66, G&M Deny, Stadielco, Nico Jakie 7Style, Socom Unirea nr. 44, Socom Unirea nr. 46, PFA Conca Gheorghița și î.I. Bîtcău Elisabeta.
„Trebuie să ne implicăm cu toții, pentru a-i convinge pe elevi de beneficiile pe care le pot avea urmând cursurile claselor de învăţământ profesional și dual. Trebuie să aducem la un acord comun ofertele şcolare cu cerințele de pe piața muncii, tocmai printr-o mai strânsă colaborare între liceele tehnologice şi mediul local de afaceri iar, din fericire, legislația ne permite foartă multă flexibilitate în acest sens. Trebuie să conclucrăm cu autoritățile locale şi împreună, cu toții, trebuie să găsim acele soluții prin care cererea de meserii de pe piața muncii și oferta de pregătire cuprinsă în programele de studii să fie corelate în mod eficient, astfel încât elevii noştri să finaleze cu succes etapa de pregătire școlară iar la final să fie pregătiți corespunzător pentru integrarea pe piața muncii. Este țelul nostru comun, de la părinți și profesori, până la reprezentanți ai mediului de afaceri şi ai comunităților locale, pe care-l putem atinge și trebuie să-l atingem”, a spus inspectorul școlar Dana Luiza Cioară.
Pentru tinerii de la clasele de învățământ profesional dual de la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” din Petrila, suportul financiar este completat şi de Primăria oraşului Petrila, care adaugă la cei 400 de lei oferiţi împreună de stat şi de agenții economici parteneri, încă 100 de lei, astfel încât subvenția lunară pentru elevii care urmează această formă de învăţământ este de 500 de lei.
Diana Mitrache