M ihai Stoichiță (68 de ani) a fost mereu o figură aparte în peisajul fotbalului românesc, atât ca jucător, cât și ca antrenor. De fiecare dată când trece prin Valea Jiului, este deschis dialogului.
Reporter: Mihai, din nou la Petroșani!
M.Stoichiță: Da, pentru un moment scurt, am fost cu președintele F.R.F. la Deva, la Conferința privind dezvoltarea fotbalului hunedorean, iar acum în drum spre București, un scurt popas la Petroșani, să vedem cum mai stau lucrurile la noul teren sintetic.
Reporter: Petroșani-ul, orașul tinereții tale…
M.Stoichiță: Ooo, da! Aici am încheiat clasa a XII-a, venisem de la juniorii lui Dinamo, am urmat cursurile Institutului de Mine (n.n. actuala Universitate), absolvind ca inginer minier.
Reporter: Fotbalistic vorbind, cum a fost la Jiul?
M.Stoichiță: Cei mai frumoși ani ai mei! De aceea vin întotdeauna cu mare plăcere la Petroșani. Am venit în 1973, am jucat titular sub conducerea antrenorului Traian Ivănescu, într-un atac alături de Szücs, Mulțescu și Rozsnyai, atac cu care am câștigat Cupa României în 1974. Mai erau Ion Gabriel, Tonca, Stocker, Adi Dodu, Libardi, Naidin…Am jucat 8 ani la Jiul, încheind la Petroșani cu generația lui Cavai, Sălăgean, Puiu Rusu, Traian Stoica, Nelu Varga, Petre Grigore sau Bucurescu. Am strâns peste 200 de meciuri cu Jiul în Divizia „A”.
Reporter: Cel mai important gol?
M.Stoichiță: N-am marcat eu foarte multe, dar într-adevăr, unul rămâne foarte important. Era la finalul sezonului 1978-79, meci decisiv pentru a nu retrograda. Cu Steaua, la Petroșani. Am bătut cu 1-0, i-am dat gol lui Rică Răducanu de pe la 30 de metri și ne-am salvat cu acel 1-0.
Golul marcat în min.63
de Stoichiță în meciul cu Steaua (1979), care a consfințit rămânerea Jiului în Divizia „A”.
A consemnat Genu TUȚU
